Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, mulțumesc angajaților celor două instituții și ai instituțiilor din subordine, pentru că, în ciuda riscurilor la care se expun, aceștia asigură continuitatea serviciilor publice. Consiliul Județean a achiziționat materiale de protecție împotriva coronaviruslui, iar Primăria Focșani prestează servicii către focșăneni.
Iată comunicatul de presă semnat de cei doi reprezentanți ai administrației publice județene și locale:
„Consiliul Județean Vrancea a întreprins demersurile necesare pentru achiziționarea materialelor necesare împotriva infectării cu virusul COVID – 19, precum soluții dezinfectante, mănuși, măști, alcool sanitar, combinezoane, ce vor fi folosite atât de angajații instituției cât și de personalul din cadrul Centrului Militar Zonal și de personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. În acest moment, din toate produsele comandate am intrat în posesia a 3.000 de măști, 5.000 de mănuși și 25 de L de soluție dezinfectantă, restul de necesar urmând a fi livrat în măsura identificării stocurilor de la furnizori. Este obligatia legală a conducerii Consiliului Județean Vrancea să protejeze angajații care merg la birou pentru asigurarea funcționării servicilor publice.
Pe această cale, atât Președintele Consiliului Județean Vrancea, cât și Primarul Municipiului Focșani le mulțumesc tuturor angajaților că, în ciuda riscurilor la care se expun, aceștia asigură continuitatea serviciilor publice, dând curs cererilor si documentelor care sunt depuse la Registratura instituției și care trebuiesc prelucrate, conform legii. Și angajații din instituțiile subordonate își fac, de asemenea, meseria cu responsabilitate, în aceste zile copleșitoare.
De asemenea, Primăria Municipiului Focșani prestează servicii către focșăneni, tot prin oameni. Zilnic, personalul din cadrul Direcției de Asistență Socială Focșani ține legătura telefonic cu persoanele aflate în izolare la domiciliu și cu cele de peste 65 ani, care nu au rude sau aparținători care să îi aprovizioneze cu cele necesare, și le fac cumpărăturile, la cerere, în timp ce politiști locali, angajații CUP Salubritate, angajații Direcției de Dezvoltare Focsani, alți angajați își riscă sănătatea și continuă să iasă în stradă zi și noapte ca să asigure curățenia orașului nostru și întreținerea domeniului public. Primaria Municipiului Focșani continuă să funcționeze și să răspundă nevoilor cetățenilor, pentru că aceasta este datoria!
În aceste momente grele pentru noi toți, facem un apel către cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că de atitudinea fiecăruia depinde viața noastră, a părinților și copiilor noștri!”