FOTO: Teren de sport cu suprafață sintetică la Școala Unirea din Odobești

0
208

Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a anunțat că are în derulare proiectul de investiții ,,Modernizare și dotare teren de sport cu suprafață sintetică Școala Unirea, oraș Odobești”. Proiectul prevede modernizarea școlii și construirea unui teren de sport cu gazon sintetic. ,,În vederea îmbunătățirii calității procesului educațional, Școala Unirea Odobești este în plin proces de modernizare. A fost dotată cu teren de sport cu suprafață sintetică, instalație alimentare gaze naturale și parcare auto. Lucrările se vor finaliza cu amenajarea curții interioare”, a anunțat primarul orașului Daniel Nicolaș.

De reținut că autoritățile locale din Odobești mai au în derulare și proiectul de investiții privind construirea unui nou complex sportiv. Complexul va avea un teren de fotbal cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori. Acest complex va fi construit pe actuala locație a stadionului din Odobești. „Un nou complex sportiv va fi situat în strada Ștefan cel Mare nr.2, pe actuala locație a stadionului din Odobești, inclus (…) pe lista de investiții ce vor fi finanțate prin Compania Națională de Investiții. Complexul va cuprinde: un teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF- dimensiuni 105 x 68 m cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori; un teren sportiv mic ce va fi tusat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20 x 40 m; clădire vestiare; clădire administrativă; parcare autovehicule și autocare“, se arată într-un mesaj al primarului Daniel Nicolaș.

Suprafața totală a stadionului va fi de 13.200 metri pătrați, din care gazon artificial va fi montat pe 8.833,50 metri pătrați, iar tartan va fi așternut pe 1.100 metri pătrați. Suprafața de joc va avea 7.140 metri pătrați. Stadionul va avea 57 locuri de parcare, dar și spații verzi și sistem de iluminat public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here