Cheltuielile care pot fi realizate pentru hrana și îngrijirea persoanelor aflate în centrele de carantină au fost discutate aseară, în ședință de guvern, la o săptămână după înființarea centrelor de carantină. Hotărârea guvernului confirmă, așadar, acuzațiile primarului Focșaniului, Cristi Misăilă, făcute în urmă cu o săptămână. Edilul municipiului arăta, la acel moment, că autoritățile centrale au fost prinse pe nepregătite și că la nivel național nu există niciun act normativ prin care să se poată acționa pentru a veni în sprijinul românilor plasați în carantină după ce revin din străinătate. Acuzațiile erau făcute în contextul în care municipiul Focșani a alocat, în ședință de îndată, o sumă de bani pentru asigurarea hranei persoanelor venite din străinătate și cazate în centrul de carantină. Primarul arăta că nu se știe ce sume de bani pot fi cheltuite cu persoanele aflate în carantină, nefiind stabilită nicio limită maximă sau minimă. ,,Este strigător la cer, în acest moment, la nivel național, nu este stabilită nicio regulă cu privire la gestionarea situației persoanelor aflate în carantină! Ceea ce noi astăzi am făcut, am luat o hotărâre la alocarea unor sume din fondul de rezervă pentru situații de urgență. Noi, la nivel local, putem lua aceste decizii atunci când se întâmplă situații izolate, doar la nivelul localității, dar acum vorbim de o situație la nivel mondial”, a spunea primarul Cristi Valentin Misăilă.
Actul normativ discutat, aseară, în ședința de guvern stabilește că autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura spații special amenajate pentru carantină în vederea cazării persoanelor care intră pe teritoriul României din zonele afectate de COVID-19, așa cum au fost stabilite prin ordin al ministrului sănătății. În ceea ce privește sumele de bani care pot fi cheltuite pentru persoanele cazate în aceste centre, acestea diferă în funcție de modul în care sunt puse la dispoziție spațiile respectiv. Alocația este de 230 lei/zi, respectiv 50 lei/zi, în situația în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziție în mod gratuit. Alocația de cazare include cheltuielile pentru serviciile de curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor şi a altor efecte personale ale acestora.
În ceea ce privește indemnizația persoanelor aflate în carantină, aceasta va fi de 70 lei și include cheltuieli cu hrană – 3 mese/zi, servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor și a veselei de unică folosință; 2-4 l apă/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unică folosință; câte 2 pijmale și 2 perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantinare.
„Fondurile necesare pentru decontarea cheltuielilor prevăzute la art. 2 se asigură prin transfer din bugetul Ministerului Sănătății, lunar, la solicitarea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, pe baza unui borderou centralizator al documentelor justificative aferente, la sfârșitul perioadei de carantină. (2) Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București decontează cheltuielile prevăzute la art. 2 aferente carantinei la solicitarea autorităților administrației publice locale sau a operatorilor economici, după caz, în baza documentelor justificative”, se arată în proiectul de act normativ.