Bilanțul atletismului vrâncean în sezonul de sală 2020

0
72

În acest sezon de sală, în care finala de juniori 3 și cea de copii nu s-au mai organizat, atleții noștri au reușit să obțină 12 medalii (3 de aur, 5 de argint, 4 de bronz) și 8 locuri 4-8 (2 locuri IV, 2 locuri V, 2 locuri VI, 2 locuri VIII). Aceste rezultate au fost obținute de sportivii care, alături de antrenorii lor, au dovedit seriozitate, ambiție și dorința de de a învinge, care au știut să treacă de momentele grele din antrenamentele efectuate zilnic, timp de ani de zile, renunțând de multe ori la plăcerile vieții. S-au ilustrat prin rezultatele obținute Claudia Prisecaru de la CSM Focșani 2007, antrenor, Cristi Orza, Corina Ilinoiu de la CSS-CSM Focșani 2007, antrenor, Marius Batog, Mario Dobrescu de la CS Atletic Adjud – CSS Focșani, antrenor, Gheorghe Catrinescu, Flavius Stoica de la CSS Focșani, antrenor, Ioan Ciortan, Ionuț Albu, de la CSS Focșani, antrenor, Sorin Crăciun, Karina Toader, Andreea Tănase, Alessia Cotoi – ștafeta 4×400 m a CSS Focșani, antrenor, Marius Batog, Sebastian Cujbă, Alin-Ionuț Clatea, Robert Neacșu și Mario Dobrescu – ștafeta 4x400m băieti a CSS Focșani, antrenor, Sorin Crăciun, Cătălina Olaru, de la CS Unirea Focșani, antrenor Fănel Iliescu, Ana-Maria Olaru de la CS Unirea, antrenor Fănel Iliescu, Andreea Rotaru, de la LPS Focșani, antrenor Gabriel Alexandrescu. In sport, adevărata competiție este cu tine însuți și, de aceea, trebuie să lupți cu limitele pentru a te autodepăsi.

Felicitări tuturor, sportivi și antrenori, și puterea de a trece cu bine peste acest moment dificil prin care trece țara. SPORTUL fără campioni ar fi doar ceea ce ar fi căruța fără cai!

Fănel ILIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here