Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Coronavirus – Experţi britanici au testat cu succes pe șoareci un vaccin împotriva COVID-19

O echipă de cercetători de la universitatea Imperial College din Londra crede că este foarte aproape de a putea dezvolta un vaccin împotriva COVID-19, după ce a fost testat cu succes pe şoarecii din laborator, informează sâmbătă The Daily Express citat de EFE. Echipa condusă de Robin Shattock, expert în Infecţii mucoase şi imunologie, lucrează alături de colegii săi la Paris pentru a testa vaccinul pe maimuţe, iar dacă rezultatele vor fi pozitive ar putea începe testarea pe oameni pentru a putea dezvolta vaccinul în decurs de un an.

Cercetătorul Paul McKay a declarat ziarului că au fost analizate rezultatele injectării vaccinului la şoareci în urmă cu o lună şi asigură că „funcţionează foarte bine”. „Dacă primim finanţare pentru testele clinice asupra oamenilor, le vom realiza în iunie”, a spus el, precizând că ideea este ca vaccinul să fie gata pentru a-l administra pacienţilor într-o perioadă de maximum un an. Laboratoarele din întreaga lume colaborează şi lucrează contracronometru pentru a dezvolta un vaccin anti-COVID-19, deşi se crede improbabil faptul de a putea fi pus la dispoziţie împotriva actualului focar şi că va fi disponibil pentru epidemii viitoare. COVID-19, boala provocată de coronavirusul nou, a provocat peste 4.600 de morţi, majoritatea în China, şi 125.000 de contagieri în întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?