Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Reclamațiile la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor pot fi depuse doar prin poștă sau online

Având în vedere recomandările Grupului de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne referitoare la adoptarea unor măsuri preventive, în scopul prevenirii îmbolnăvirii cu Coronavirus (Covid-19), precum și numărul important de petenți care se deplasează la sediile instituției, din întreaga țară, pentru a depune reclamaţii sau documente, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a luat decizia ca, în perioada 11 – 31.03.2020, activitatea de relații cu publicul să se realizeze doar prin telefon sau prin corespondență electronică.

Astfel, Comisariatul Judeţean pentru Protecția Consumatorilor Vrancea anunţă consumatorii vrânceni că pot obţine informaţii cu privire la drepturile lor şi modalitatea de soluţionare a unor probleme în legătură cu produsele sau serviciile achiziţionate, atât la Telefonul Consumatorului 021-9551, cât şi la telefonul CJPC Vrancea, 0237.217000.

Comisarul şef adjunct al CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) – CJPC Vrancea, Dumitru Dilă, roagă consumatorii ca, în această perioadă, să înainteze reclamaţiile prin următoarele modalităţi:

– în scris, prin poştă, la adresa instituţiei: Focşani, Str. Lupeni nr. 6, jud. Vrancea;

– prin poştă electronică, la adresa de mail a instituţiei, reclamatii.vrancea@anpc.ro;

– prin formularul de sesizare existent pe site-ul ANPC, www.anpc.ro ;

– în cazul în care vor să depună reclamaţii împotriva unor operatori economici din alte judeţe, adresele poștale şi adresele de mail ale tuturor comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor din țară pot fi găsite, de asemenea, pe site-ul ANPC;

– pentru informații legate de Direcția Insolvență a Persoanelor Fizice, consumatorii pot apela numărul de telefon 021 307 67 85 sau pot transmite solicitări pe adresa de mail: adresainsolventa@anpc.ro .

„Îi asigur pe consumatori că, în ciuda măsurilor de prevenire pe care cu toţii trebuie să le luăm pentru limitarea răspândirii coronavirusului, problemele consumatorilor vrânceni rămân prioritare pentru noi. De aceea, îi rog pe consumatori să înţeleagă măsurile luate şi să ne contacteze prin modalităţile menţionate (telefonic, în scris, online), să anexeze la reclamaţiile lor documente care dovedesc aspectele reclamate, toate datele de identificare ale dânşilor, inclusiv un număr de telefon pentru contact, datele operatorilor economici reclamaţi, iar comisarii CJPC Vrancea vor soluţiona cu prioritate reclamaţiile consumatorilor.”

Comunicat de presă CJPC Vrancea, 12 martie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?