GALERIE FOTO: Șah – Sportivii focșăneni, rezultate foarte bune în două competiții internaționale – „Festivalul Șahului Bucureștean” și „Cupa Orașului Bicaz”!

0
58

În zilele de 7 și 8 martie 2020 s-a desfășurat, în București, un concursul internațional de șah clasic „Festivalul Șahului Bucureștean, ediția a IV-a”, la care au participat 300 de șahiști seniori și juniori legitimați la cluburi cu secție de șah din țară și străinătate. Concurenții s-au întrecut în opt grupe de joc, începând cu jucători de perspectivă de sub 7 ani și terminând cu jucători seniori experimentați. Organizarea a fost asigurată de ACS Oxygen București iar competiția s-a desfășurat în sistem elvețian, find omologată național la FR Șah și internațional la FIDE.

De la CSM Focșani 2007 au participat 3 șahiști juniori care s-au remarcat prin rezultate foarte bune, fiind premiați după întocmirea clasamentului final astfel:

Grupa C – Open U10 (49 participanți, juniori sub 10 ani, 6 runde de joc)

– Ana-Maria Apostu, junioară U10, locul 14 în clasamentul general și locul 3 în clasamentul întocmit pentru fete sub 10 ani, cu 4 puncte din 6 runde.

Grupa F – Open U 11, 25 participanți, juniori sub 11 ani, 7 runde de joc)

– Adelin-Ștefan Dăscălescu, junior U10 la CSM Focșani 2007, locul 1 în clasamentul general, cu 7 puncte;

– Giulia Lungu, junioară U10 la CSM Focșani 2007, locul 9 în clasamentul general și locul 1 în clasamentul întocmit pentru fete, cu 4 puncte.

În perioada 5-8 martie s-a desfășurat la Casa de Cultură din Bicaz, openul internațional de șah „Cupa Orașului Bicaz, ed a XI-a”. Competiția a fost organizată de Clubul de Şah Bicazul în colaborare cu Primaria Orașului Bicaz, Consiliul Local al orașului Bicaz, Consiliul Județean Neamț, CS Prologos Timișoara și DJST Neamț. La start s-au aliniat 184 de jucători din Ucraina, Moldova și România. Lista de start a fost deschisă de 3 mari maeștri, Andrei Istrățescu (favoritul nr 1) Marius Manolache și Dimitry Svetushkin. Au urmat 5 maeștri internaționali, Ruslan Soltanici, Baltag Iulian, Vladimir Danilov (vicepreședintele Federației Române de Șah), Claudiu Dobre și Sergiu Bărgan. Au fost transmise live primele 20 de partide din fiecare din cele 7 runde de joc.

La această tradițională competiție au participat și 8 șahiști seniori și juniori legitimați la cluburi cu secție de șah din Focșani obținând următoarele rezultate:

– Andrei Arghirescu, senior la CM de Șah Speranța Focșani, locul 48 în clasamentul general, cu 4 puncte în 6 runde de joc;

– Marius Arghirescu, senior la CM de Șah Speranța Focșani, locul 35 în clasamentul general, cu 4,5 puncte în 7 runde de joc;

– Sebastian-Ștefan Ciobanu, junior U14 la CSM Focșani 2007, locul 83 în clasamentul general, cu 3,5 puncte în 7 runde de joc;

– Aurelian-Ovidiu Ciobanu, senior la CS Olimp Șah Focșani, locul 154 în clasamentul general, cu 2 puncte în 7 runde de joc;

– Andrei Cucoaneș, junior U18 la CSM Focșani 2007, locul 66 în clasamentul general, cu 4 puncte în 7 runde de joc;

– Sandu Gurguiatu, senior U18 la CSM Focșani 2007, locul 95 în clasamentul general, cu 3,5 puncte în 7 runde de joc;

– Adrian Toma, senior la CS Olimp Șah Focșani, locul 72 în clasamentul general, cu 4 puncte în 7 runde de joc;

– Gheorghe Ioniță, senior la CS Olimp Șah Focșani, locul 126 în clasamentul general, cu 3 puncte în 7 runde de joc;

Mihai STRÎMBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here