Sala de sport a Colegiului „Mihail Kogălniceanu” din Focșani a găzduit duminică, 8 martie 2020, etapa județeană la fotbal fete gimnaziu. La startul competiției s-au aliniat cinci formații câștigătoare a etapei pe centre de localități: Școlile Păunești, Vidra, Jariștea, Suraia și Gura Caliței. În urma jocurilor desfășurate în cele două grupe, în finala competiției au ajuns echipele școlilor din Păunesti și Vidra. La finele timpului de joc scorul a fost egal 2-2, așa că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Scor final, 4-3 pentru Școala Păunești, care va reprezenta Vrancea la etapa de zona de la Brăila. Pe locul 3 s-a clasat Școala Jariștea, care a învins cu 1-0 în finala mică Școala Suraia. Toate echipele participante au primit diplome din partea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, iar Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea a răsplătit echipele participante cu mingi de fotbal, cupe și echipament de joc.
Comunicat de presă