ULTIMA ORĂ! Ce spune primarul Iulian Nica despre perchezițiile de astăzi, de la Panciu

0
2605

Având în vedere faptul că, în ultima perioadă, prin intermediul unor persoane și publicații aservite sau plătite de PNL (…) au fost formulate și distribuite în spațiul public acuzații grave la adresa Primăriei Orașului Panciu și a angajaților acesteia, suntem îndreptățiți să demontăm toate aceste acuzații nefondate și nereale.
Ne întrebăm: de unde aveau cunoștință aceste persoane, cu o zi înainte de ceea ce urmează să se întâmple, despre alte anchete și alte dosare în care ar fi implicată Primăria Panciu? Oare de la domnul Ovidiu Burdușa, care le-a făcut publice de la o angajată a DUSPI SERV PANCIU, care este certată cu legea și, pentru a nu fi trasă la răspundere, face acuzații nereale către salariații DUSPI SERV și ai Primăriei Panciu?
Solicit organelor de control să se sesizeze despre neregulile făcute de această persoană, în cadrul societății DUSPI SERV PANCIU! Chiar în cursul zilei de mâine, vom depunde o plângere penală împotriva acestei persoane, pentru a fi trasă la răspundere și chemată la organele de anchetă să explice falsurile grosolane făcute în defavoarea societății, împreună cu soțul ei, care lucrează de atâția ani și de unde își ridică salariul lunar! Dacă cineva știe mai multe despre această persoană, rugăm să vină și să facă public adevărul!
Referitor la toate acuzațiile făcute de domnul Burdușa și de echipa dumnealui, vreau să vă fac cunoscut faptul că ele nu sunt reale și nu se dorește decât denigrarea primarului Iulian Nica, a salariaților Primăriei și minimalizarea tuturor realizărilor obținute în ultima perioadă!
Consider că toate aceste acțiuni sunt comenzi politice, de natură să destabilizeze activitatea orașului Panciu, a Primăriei Panciu și a salariaților ei, afectând grav imaginea instituției, prin minciuni și defăimări grosolane!

Primar, Iulian Nica

foto: facebook Iulian Nica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here