Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO! Autobuzele din Focșani sunt dezinfectate zilnic. ULTIMELE DATE din Vrancea și la nivel național, privind evoluția coronavirusului!

Toate autobuzele SC Transport Public Local SA Focșani sunt dezinfectate zilnic prin pulverizare  cu substanțe avizate, respectiv o soluție cu acțiune rapidă ce se aplică pe suprafețele de contact, barele de susținere, geamuri, uși, mânere, scaune. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de primarul Cristi Valentin Misăilă, pe pagina oficială de facebook.

„Ne luăm măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu infecții respiratorii acute. În această perioadă intensificăm acțiunile de igienizare și dezinfectare a mijloacelor de transport în comun aparținând SC Transport Public Local SA Focșani.

Toate autobuzele sunt dezinfectate zilnic prin pulverizare doar cu substanțe avizate. Soluția are acțiune rapidă și se aplică pe suprafețele de contact (barele de susținere, geamuri, uși, pavimente, mânere sau scaune).

Dezinfecția mijloacelor de transport se efectuează, cu precădere, în timpul nopții, după retragerea acestora de pe traseu și se va menține atât timp cât va exista pericolul apariției îmbolnăvirii.” se spune în comunicat. (foto: facebook Cristi Valentin Misăilă)

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Vrancea a anunțat, printr-un Comunicat de Presă, ultimele date privind evoluția coronavirusului Covid-19, în județul Vrancea:

La nivelul judetului Vrancea, situatia persoanelor care au călătorit în zonele de risc este următoarea: sunt un numar de 59 de persoane cu recomandarea de izolare la domiciliu 14 zile, fără simptomatologie specifică. Aceste persoane vor fi monitorizare zilnic de către medici epidemiologi. Nu sunt persoane aflate în carantină în spațiile special amenajate.

 

Situația la nivel național:

Pacientul din județul Gorj depistat cu CORONAVIRUS, a fost retestat în cursul zilei de astăzi, testele având rezultat negativ.
Reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase „prof.dr. Matei Balș” au anunțat că, în următoarea perioadă, pacientul va fi testat a treia oară. Dacă rezultatul va fi tot negativ atunci pacientul este considerat vindecat și va fi externat. După externare pacientul nu trebuie să mai fie izolat la domiciliu sau în carantină.

În cursul zilei de astăzi, au fost confirmate două noi cazuri de infectare cu virusul COVID-19. Este vorba despre un bărbat din județul Maramureș și o femeie din județul Timiș. Starea de sănătate a pacienților are, în acest moment, o evoluție pozitivă.

În România sunt confirmate trei cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (Coronavirus), pentru restul persoanelor testate rezultatele analizelor fiind negative.

În acest moment, 47 de persoane se află în carantină, iar 8.356 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.

Totodată, în județul Gorj a fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de „neglijență în serviciu”, polițiștii și procurorii autosesizându-se ca urmare a informațiilor comunicate public de către Ministerul Sănătății.

Vă reamintim că a fost operaționalizată linia telefonică TELVERDE 0800800358 destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu CORONAVIRUS. Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetățenilor și nu este un număr de urgență!
În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situații trebuie anunțate la numărul unic de urgență 112.

sursa: Ministerul Afacerilor Interne, Romania

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?