Cât tupeu să ai, ca să te duci în fața unor profesori și să deschizi gura, când tu vorbești ca o grindă?

0
4147

Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focșani a găzduit sâmbătă un curs de formare „CRED” destinat profesorilor de matematică, la care au participat cadre didactice de la mai multe instituții de învățământ din Vrancea. La aceste cursuri, cadrele didactice sunt instruite asupra noilor modalități de desfășurare a cursurilor și alte metodologii strict profesionale.

Toate bune, frumoase și normale până la momentul în care „le-a căzut în cap”… o Grindă! Mai exact, la curs și-a făcut apariția ministrul vrâncean al Dezvoltării, liberalul Ion Ștefan, supranumit „Grindă”, circul internetului și al televiziunilor centrale.

Riscantă mișcare, din punctul nostru de vedere. Să te prezinți în fața a zeci de profesori de  și să te apuci să……le testezi vigilența cu exprimări fără subiect, fără predicat, fără punct și fără virgulă. Punem pariu că profesorii stăteau cu mâna pe pixul roșu!!!

După cum ne-a povestit unul dintre participanți, amestecătura de propoziții simple împletite cu ieftine sloganuri electorale, s-a dorit a fi o invitație pentru cadrele didactice de a depune proiecte la Compania Națională de Investiții. Și ca penibilul momentului să fie total, Grindă i-a asigurat pe profesori că proiectele din Vrancea le va aproba cu celeritate (nu a folosit acest termen, desigur).

Dincolo de spectacolul lingvistic de care au avut parte profesorii, se nasc câteva întrebări, care nu pot rămâne fără răspuns.

1. Cine l-a invitat pe ministrul „Grindă” la cursul „CRED”? (Conform surselor noastre ar fi chiar inspectorul școlar general adjunct Gabriela-Daniela Marchitan, formator, dar și membru în Biroul Politic Local al PNL Focșani, însă am dori un răspuns oficial.)

2. Cine a permis intrarea în Liceul „G.G. Longinescu”, unei persoane care nu avea legătură cu evenimentul? Să înțelegem că oricine, oricând poate pătrunde în acest liceu și să se apuce să gângurească în prima sală în care găsește auditoriu?

3. Având în vedere că profesorii prezenți la curs nu au atribuții în depunerea unor proiecte la Compania Națională de Investiții (chiar dacă și-ar dori), sâmbătă a fost doar un episod de gargară politică tipic liberală?

4. Cum poate, legal, un ministru al Dezvoltării, să influențeze aprobarea unor proiecte doar pentru că provin din județul Vrancea? Legal, este imposibil.

5. Poate fi interpretat evenimentul de la „G.G. Longinescu” drept campanie electorală? Ceea ce iese din sfera legalității în unitățile de învățământ…

6. Și ultima întrebare, retorică, desigur: Cât tupeu să ai, ca să te duci în fața unor profesori și să deschizi gura, când tu vorbești ca o grindă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here