Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Primul caz de coronavirus în România: Este o persoană din Gorj

Site-ul stiripesurse.ro a anunțat în urmă cu puțin timp că în această seară a fost confirmat primul caz de coronavirus din România! Este vorba despre o persoană din Gorj, care a intrat în contact cu cetățeanul italian de 71 de ani, în perioada de cinci zile în care s-a aflat la noi în țară.

Există suspiciuni că ar mai putea fi un al doilea caz de coronavirus în România. Testele nu sunt însă finalizate în acest caz.

Dacă se confirmă și a doua infectare, atunci cele două persoane vor fi transferate la Institutul Matei Balș din București.

Totodată, la „Matei Balș” sunt 33 de probe de la Gorj pentru care se așteaptă rezultatul.

De altfel, autoritățile italiene au anunțat miercuri seară că acesta ar fi contaminat trei persoane după ce a ajuns în Italia. Este vorba despre un angajat și de un client al restaurantului pe care îl deține italianul în vârstă de 71 de ani, dar și despre italianul în vârstă de 51 de ani, care a fost și el în România.

Italianul infectat cu coronavirus a intrat în contact cu zeci de oameni din momentul în care a ajuns în Oltenia.

Acestora li se adaugă pasagerii care care au mers cu el în avion atât pe drumul dinspre Italia spre Craiova, cât şi invers. Numai în aeronavă, 44 de pasageri și angajaţi ai companiei aeriene au stat în imediata lui apropiere.

Italianul a stat în România câteva zile şi s-a plimbat prin mai multe localităţi din Oltenia. Din datele obţinute de autorităţi, traseul bărbatului arată astfel:

– 18 februarie: ora 23,45, bărbatul de 71 de ani, împreună cu fiul său de 10 ani, ajung pe Aeroportul Internaţional Craiova cu o cursă de Bologna
– de la aeroport, italianul merge la o firmă de închirieri auto din Craiova unde închiriază o maşină cu care pleacă spre comuna Bâlteni, din judeţul Gorj
– 19 februarie, puţin după miezul nopţii, italianul şi fiul său ajung în satul Peşteana, la socrii
– 19 februarie, italianul îşi lasă copilul la bunici, în Peşteana, iar el pleacă spre Târgu Jiu. Aici locuieşte într-un apartament pe care îl deţine
– 20 februarie, bărbatul merge la Primăria Drăguţeşti din Gorj pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale
– 20-21 februarie, bărbatul are mai multe întâlniri de afaceri, în special în Târgu Jiu
– 22 februarie, italianul se întoarce la socrii săi, în Peşteana, îşi ia copilul şi pleacă spre Craiova. Aici, predă angajaţilor firmei de închirieri auto maşina şi merge la Aeroportul Internaţional. În jurul orei 14 pleacă spre Bologna într-un avion plin de oameni. În Italia medicii îl consideră suspect de coronavirus.
-25 februarie, medicii din Italia confirmă că bărbatul este infectat cu cronavirus, informează digi24.ro .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?