ULTIMA ORĂ! Primarul Misăilă: În cazul apariției coronavirusului în Focșani vor fi filtre, nu închidem firmele sau magazinele

0
12774

Primarul Cristi Misăilă este hotărât să aplice cele mai drastice măsuri pentru a preveni apariția unor cazuri de coronavirus în Focșani. Edilul ne-a spus că, dacă va fi cazul, vor fi luate toate măsurile pentru a-i proteja pe cetățenii Focșaniului și se implică, pentru că la nivel național nu au fost comunicate măsurile care trebuie aplicate de autoritățile locale pentru situațiile în care ar apărea îmbolnăviri de coronavirus.

Acest lucru nu înseamnă că vor fi închise magazinele sau firmele din Focșani. Însă trebuie aplicate măsuri pentru a preveni răspândirea virusului. „Dacă va apărea un caz de coronavirus vor fi luate măsuri drastice, inclusiv filtre la intrarea și ieșirea din municipiu. Sunt măsuri care trebuie luate pentru a limita răspândirea virusului. Trag un semnal de alarmă pentru că la acest moment nu există niciun plan de măsuri care să fie aplicate de administrațiile locale, nu ni s-a comunicat nimic, pentru că apar situații specifice în care trebuie să știm cum să acționăm. De exemplu, dacă părinții se îmbolnăvesc atunci ce se va întâmpla cu copiii? Mai este și problema spațiului pentru carantină. Nu sunt de acord cu propunerea utilizării clădirii de la Colegiul Mihail Kogălniceanu sau cu varianta spațiului de la Crucea Roșie. Sunt clădiri în centrul municipiului, consider că ar trebui găsită o altă soluție. Am înțeles că domnul prefect a propus tabăra de la Gălăciuc, unde sunt condiții de cazare, este o locație izolată”, a spus primarul Focșaniului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here