Motocicliștii din București lansează campania ”Martie – Luna siguranţei pe două roţi”

0
21

Motocicliştii din Bucureşti lansează în luna martie campania ”Martie – Luna siguranţei pe două roţi”, un proiect ce îşi propune să crească nivelul de conştientizare privind siguranţa motocicliştilor în rândul participanţilor la trafic şi promovarea motociclismului responsabil pe şoselele din România, anunţă clubul de motociclişti Black Helmets, organizatorul evenimentului. Campania, desfăşurată în prima lună de primăvară sub mesajul ”Este o viaţă în joc! Asigură-te!”, va include o serie de evenimente, printre care se numără ‘Operaţiunea Mărţişorul’, desfăşurată în colaborare cu Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti, la 1 martie, în zonele Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, un marş pe două roţi, cu ocazia deschiderii sezonului moto, la 28 martie, şi celebrarea Zilei Femeii în câteva spitale din Bucureşti.

Totodată, la 14 martie, va fi organizat în poligonul Academiei Titi Aur un curs de conducere moto defensivă, iar la 21 martie, la Romexpo, este programat un curs de prim ajutor pentru motociclişti, organizat împreună cu caravana SMURD. Printre evenimentele incluse în campanie se numără şi o discuţie deschisă pe tema deplasării în siguranţă pe două roţi, la data de 28 martie, dar şi două petreceri, ”Ziua Motociclistei”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Femeilor Motocicliste – WIMA România, la 7 martie, şi ”Moto Party – Luna Siguranţei pe Două Roţi”, la 28 martie.

Mai multe informaţii despre campanie se regăsesc pe site-ul www.sigurantapedouaroti.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here