Pagube de 2,4 milioane lei descoperite în pădurile nepăzite

0
515

Peste 2,4 milioane lei este valoarea pagubelor produse de hoții de lemn în pădurile care au fost preluate în pază de la începutul acțiunii. Suprafețele preluate în pază au fost verificate înainte de a fi predate pădurarilor iar controalele au scos la iveală jaful făcut de toporatori. Conform datelor Gărzii Forestiere Focșani, pe parcursul anului trecut au fost efectuate controale pentru preluarea în pază a unei suprafețe de 3559 hectare. Aici au fost descoperite cioate de la 22698 arbori, cu un volum estimat la 5797 metri cubi de lemn. Valoarea prejudiciului a fost calculată la 2,4 milioane lei. Cele mai mari pagube au fost constatate în zona Ruginești, unde pe o suprafață de 35,7 hectare au fost găsite 362 cioate, cu un prejudiciu calculat la 251 mii lei. Tot aici, pe o suprafață de circa 60 hectare, au fost găsite 981 cioate, cu un prejudiciu estimat la 132 mii lei. De asemenea, în zon Sovejei, în mai multe corpuri de pădure, cu o suprafață totală de circa 34 hectare au fost găsite 443 cioate, cu un prejudiciu de peste 280 mii lei. Tot un prejudiciu foarte mare, peste 173 mii lei, a fost descoperit la Arva, într-o pădure de 393 hectare, unde au fost identificate aproape 1600 de cioate.

Acțiunile de control au fost demarate odată cu preluarea în pază gratuită a proprietăților mai mici de 30 hectare de pădure, la acest moment fiind nepăzite circa 10 mii hectare pădure, adică 5% din suprafața de 183 mii hectare de la nivelul județului. De menționat că, la începutul anului 2018, când a fost demarată această acțiune, aproape 9% din pădurile Vrancei, adică 16 mii hectare, nu aveau asigurate servicii de pază. Conform modificărilor din 2017 la Codul Silvic, sunt preluate în pază gratuită suprafațele de maxim 30 hectare acolo unde nu se cunosc proprietarii, nu a avut loc dezbaterea succesiunii sau au decedat proprietarii iar moștenitorii nu mai sunt interesați de aceste suprafețe. În aceste cazuri, finanțarea serviciilor silvice se face din bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here