GALERIE FOTO: Petrecere de Dragobete pentru cuplurile de aur din Focșani

0
997

Peste două sute de pensionari au participat, ieri, la a patra ediție a Balului de Dragobete organizat de Primăria municipiului Focșani. Este al patrulea an în care administrația locală pregătește o petrecere pentru persoanele de vârsta a treia. Evenimentul a fost organizat la inițiativa primarului Cristi Misăilă pentru a marca sărbătorirea zilei de Dragobete, sărbătoare tradițională românească, în data de 23 februarie 2020. La petrecere au participat peste 100 cupluri de aur, respectiv cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și care au fost sau urmează a fi premiate de către Consiliul Local, în perioada februarie 2019-februarie 2020. În cadrul evenimentului au fost premiate 18 cupluri pentru cei 50 ani de căsnicie. Buna dispoziție a fost asigurată de cvintetul Consonanțe din Bacău, artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist Țara Vrancei. Invitat special a fost cântărețul Gabriel Dorobanțu. „Dumneavoastră meritați tot ce este mai bun, meritați respectul nostru, al celor care sper să vă călcăm pe urme și să reușim să facem ce este mai bun pentru viitorul nostru. Ceea ce dumneavoastră ați reușit în viață este un exemplu pentru noi, cei care astăzi încercăm să ducem mai departe proiectele pe care dumneavoastră le-ați început, o parte le-ați finalizat. Toate acestea le-ați făcut dintr-un singur motiv, pentru că a existat iubire. Noi românii știm să serbăm iubirea așa cum se cuvine, de Dragobete. Dumneavoastră, prin ceea ce ați făcut în cei 50 de ani de căsnicie pot spune că se numește o jertfă, o jertfă pe altarul iubirii, atât timp cât dumneavoastră ați reușit să faceți lucruri frumoase împreună,să aveți o familie frumoasă, să aveți copii, să aveți nepoți. Mă înclin în fața dumneavoastră cu tot respectul și să vă spun că pentru noi, focșănenii, sunteți un exemplu. Vă urez multă sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră”, a spus primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here