Primăria Focșani intenționează să contracteze un credit de maxim 70 milioane de lei pentru finanțarea investițiilor din municipiu. Propunerea urmează să fie discutată în ședința ordinară a Consiliului Local Focșani care va avea loc în această săptămână. Valoarea maximă a creditului a fost estimată inițial la 133 milioane lei dar, în urma unei analize financiare, a fost redusă la 70 milioane lei. În prezentarea acestei inițiative, primarul Cristi Misăilă a arătat municipiul Focșani are unul dintre cele mai mici grade de îndatorare din țară, de doar 4,21%, iar sumele împrumutate vor fi folosite pentru investițiile de care este nevoie în municipiu. Creditul de 70 milioane lei va fi pentru o perioadă de maximum 15 ani, în valoare fiind inclusă și suma necesară refinanțării soldului împrumutului contractat în 2011 de la Unicredit Bank, în valoare de 9,5 milioane lei
Pe lista de investiții care urmează să fie finanțate prin acest contract de împrumut se află Reabilitarea parcului Nicolae Bălcescu, Extinderea rețelei de gaze în cartierul Mândrești, Reabilitarea și modernizarea piațetelor Teatru și Milcov, Refacerea infrastructurii străzilor Gh. Doja, fundătura Gh. Doja, Legumelor, Plantelor, Vasile Pârvan, Bahne, Lucrările de recondiționare și de modernizare a terenurilor sport de la Liceul Sportiv, reabilitarea și modernizarea străzilor Revoluției, Aleea Sudului, Cpt. Crețu Florin, Aleea Parc, proiectul de extindere cu 12 săli de clasă de Școlii nr.3 din Focșani. Acestor investiții finanțate prin bugetul local li se adaugă investițiile co-finanțate din fonduri nerambursabile precum Dezvoltarea rețelei de piste pentru bicicliști, Modernizarea transportului public din Focșani, Resistematizarea infrastructurii de transport în Focșani, achiziție de autobuze electrice, Reabilitarea și modernizarea grădinițelor, cele două etape ale proiectului Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Focșani, reabilitarea, modernizarea și extinderea Sistemului de Iluminat Public, Reabilitarea sistemului de termoficare din municipiu.
Soluția creditelor bancare pentru realizarea de investiții necesare, dar care depășesc posibilitățile financiare actuale, este aplicată de numeroase municipii din țară. Un exemplu este municipiul Oradea unde gradul de îndatorare al municipiului, condus de un edil liberal, este de 18%, banii fiind folosiți pentru lucrări de investiții. Conform unei situații cu soldul creditelor contractate de primăria Oradea, din iunie 2019, valoarea maximală era de 277 milioane lei, din care utilizați 177 milioane lei pentru creditele în moneda națională. La creditele în euro, Primăria Oradea avea o valoare maximă de 99,3 milioane euro, din care a folosit 70,6 milioane euro, cu un sold de 43 milioane euro.