Bursa „Pastia” pentru tinerii artiști focșăneni

0
151

Consilierii locali vor decide asupra înființării celor două burse „Mr. Gh. Pastia” care vor fi acordate tinerilor artiști focșăneni în fiecare an. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristi Misăilă prevede înființarea a două burse, cu o valoare de 7200 lei fiecare, care vor fi acordate pentru un an de studiu. Regulamentul propus pentru acordarea celor două burse stabilește ca fondurile pentru acestea să fie asigurate din vânzarea biletelor la concertele și evenimentele Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” din fiecare an. La propunerea conducerii Ateneului Popular, Bursa „Mr. Gh. Pastia” va fi acordată prin concurs de dosare pentru sprijinirea tinerelor talente, interpreți de muzică instrumentală și vocală, elevi sau studenți la actorie sau dans. Concursul va fi organizat în fiecare an de studiu precedent acordării bursei, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. Fiecare bursă are o valoare de 7200 lei, pentru un an de studiu, adică nouă luni, iar plata se va face lunar, prin virament bancar. Calendarul propus de conducerea Ateneului Popular stabilește ca programul să fie lansat în 10 februarie, iar dosarele de înscriere să fie depuse în perioada 11 februarie – 25 aprilie. Jurizarea și anunțarea câștigătorilor va avea loc în 26 aprilie. Juriul va cuprinde trei membri, din partea Primăriei Focșani, a Ateneului Popular, respectiv a Teatrului Municipal. Dosarele de înscriere vor trebui să conțină documente precum cerere cuprinzând date de identitate, date de contact, copie a documentului de identificare personală (certificat de naștere, carte de identitate), copie a Cărții de identitate a tutorelui, în cazul minorilor, acord de prelucrare a datelor GDPR, conform legislației în vigoare, Curriculum Vitae, scrisoare de recomandare a profesorului îndrumător, scrisoare de recomandare a unității de învățământ la care este înscris aplicantul. Dosarele de înscriere pot fi trimise prin poștă la adresa Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia”, pot fi prezentate direct la secretariatul instituției culturale sau online, la adresa de e-mail: ateneulpastia@yahoo.com.

Singura condiție impusă câștigătorilor este să participe, timp de un an, la cel puțin două evenimente organizate de Ateneul Popular ”Mr.Gh.Pastia”. „Bursa „Maior Gh. Pastia” va fi înființată pentru a respecta testamentul maiorului filantrop Gheorghe Pastia (1848-1929), ctitorul Teatrului Municipal și al Ateneului Popular din Focșani. În actul de donație al Ateneului Popular, maiorul Pastia solicită înființarea a două burse pentru „perfecționarea a doi elevi sau eleve a Conservatoarelor din țară, talentați și devotați artei teatrale, de preferință din cei proveniți din Focșani și județul Putna”. Misiunea noastră vine ca un gest firesc prin care dorim să sprijinim tinerii, copiii și adulții din domeniul artelor si științelor umaniste, abordate într-o maniera interactivă. Pentru a susține educația alternativă a tinerilor este important să motivăm din punct de vedere financiar tinerii talentați din municipiul Focșani. Acești bursieri „Maior Gh.Pastia” vor participa activ la organizarea diferitelor evenimente culturale din municipiu. Bursa „Maior Gh. Pastia” este un omagiu adus ilustrului fondator și mai ales respectarea dorinței sale personale, care din păcate nu a fost NICIODATĂ îndeplinită, deși a fost exprimată clar în Actul de Donație al Ateneului și Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani ”, arată primarul Cristi Misăilă în prezentarea proiectului de hotărâre.

Demersul conducerii Ateneului focșănean pentru înființarea burselor „Maior Gh.Pastia” vine în continuare acțiunilor întreprinse de autoritățile locale pentru a cinsti memoria maiorului filantrop. Astfel, în ultimii ani a fost declanșată și finalizată procedura de clasare a „Monumentului funerar maior Gheorghe Pastia”, care a fost înscris în Lista Monumentelor Istorice din România. A fost o procedură de durată, declanșată în septembrie 2017 de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, finalizată în luna octombrie 2019 prin emiterea Ordinului Ministrului Culturii și Identității Naționale 3028/09.10.2019. De menționat că maiorul filantrop Gheorghe Pastia apare și în calendarul creștin ortodox pentru anul 2020, varianta agendă, întrucât anul 2020 a fost închinat de Patriarhia Română comemorării filantropilor ortodocși români.

Propunere pentru reînființarea Filarmonicii la Focșani

Conducerea Ateneului Popular vrea să reînființeze Filarmonica din Focșani iar primul pas este constituirea unui cvintet de soliști instrumentiști. Cele cinci posturi nou înființate vor fi de instrumentist vioara I, vioara II, violă, violoncel și contrabas. Propunerile de înființare a celor cinci posturi noi vor fi discutate în prima ședință a Consiliului Local. „Efectele pe termen mediu și lung ale existenței unui nucleu de instrumentiști profesioniști rezidă în posibilitatea de a constitui public avizat și doritor în domeniul muzicii culte, propunând, de exemplu, concerte lecție direct în unitățile de învățământ, realizând astfel o completare practică a programei școlare pentru elevi. Cu siguranță, pe lângă educarea publicului tânăr de vârstă școlară și alte categorii de persoane pot fi beneficiarii activității acestui nucleu de instrumentiști profesioniști. În același timp, pe termen lung, acest fapt poate fi atractiv pentru focșănenii viitori absolvenți ai cursurilor de diverse specializări muzicale, în sensul creării locurilor de muncă în orașul natal și a implicării directe la dezvoltarea culturală a zonei”, arată managerul Ateneului Popular, Anișoara Pițu, în prezentarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here