Lecție de spirit civic predată de un copil de 11 ani, din comuna Milcovul
Astăzi, 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea s-au deplasat în comuna Milcovul, în scopul de a premia un copil de 11 ani, pentru spiritul civic dovedit în data de 13 februarie a.c.
La data de 13 februarie a.c., un băiat în vârstă de 11 ani, elev în clasa a V-a a Școlii Gimnaziale Milcovul, în timp ce se deplasa către școală împreună cu fratele și sora sa, a observat pe partea carosabilă un portofel ce conținea suma de 2000 de lei și acte de identitate. Imediat acesta l-a luat și fără să stea pe gânduri l-a înmânat directorului școlii din comuna Milcovul, care l-a predat polițiștilor din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat proprietarul în persoana unui bărbat din municipiul Galați, și împreună cu minorul i-au înmânat acestuia portofelul.
Aflând despre toate acestea, ne-am deplasat la Școala Gimnazială din comuna Milcovul, unde învață elevul, ocazie cu care am desfășurat o activitate pe line de educație rutieră, oferind totodată și alte recomandări preventive, adaptate vârstei lor.
La finalul acestor activități, copilul a fost premiat în aplauzele colegilor cu o diplomă de merit, un rucsac și o minge de fotbal, după care la terminarea orelor de curs, acesta a fost condus acasă cu echipajul de poliție. Vizibil emoționat, ne-a condus în curtea casei unde locuiește împreună cu tatăl, bunicul și cu cei doi frați în vârstă de 8, respectiv 9 ani. După ce am făcut cunoștință cu întreaga familie, înainte de plecare, le-am dăruit acestora alimente, articole de îmbrăcăminte, precum și câteva jocuri.
Fiind întrebați ce și-ar mai dori, cei doi frați mai mici, și-au exprimat în mod timid dorința de a avea acuarele, jucării și dulciuri, motiv pentru care vom încerca ca în cursul săptămânii viitoare să le îndeplinim și aceste mici dorințe.
Bucuria care vine din lucruri mărunte este de neprețuit, iar întâlnirea cu copiii a fost un moment extrem de emoționant. Aceștia ne-au încântat cu zâmbetul sincer și modul în care se bucură de lucruri mărunte, lucruri care, câteodată, nouă, celor mari ne lipsesc.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea adresează, în mod public, felicitări celor trei copii care au dat dovadă de spirit civic desăvârşit, fiind un exemplu demn de urmat.
Comunicat IPJ Vrancea, 21 februarie 2020