GALERIE FOTO: Povestea pompierilor vrânceni care au impresionat o ţară întreagă

0
700

La începutul acestei luni, doi pompieri vrânceni, plutonierul adjutant-şef Ionel Gîrboiu şi comandantul de echipaj Sorin Busuioc au salvat viaţa a patru animăluţe dintr-o locuinţă care a fost mistuită de flăcări. Alarma s-a dat în dimineaţa zilei de 3 februarie, anunţând un incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Satu Nou, Odobeşti. Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperişului. După ce au asigurat zona, pompierii au intrat în casă pentru a vedea dacă sunt persoane blocate în interior.

Nu au găsit proprietarul, ci trei suflete în agonie: doi căţei şi o pisicuţă; cei doi pompieri i-au scos afară şi au început manevrele de resuscitare. După aproximativ 20 de minute, bietele vietăţi au fost smulse din ghiarele morţii. Filmarea în care cei doi eroi salvează animăluţele a devenit virală, ajungând chiar şi în atenţia moderatorilor emisiunii „La Măruţă“. Ce a urmat apoi, ne povestesc plutonierul adjutant-şef Ionel Gîrboiu şi comandantul de echipaj Sorin Busuioc.

Pompier pentru toată viaţa!

Am considerat oportun un interviu cu cei doi bravi pompieri, astfel încât oamenii să descopere şi această faţă a meseriei, nu doar cea care presupune intervenţia la diferite situaţii de urgenţă. Viaţa de pompier este contra cronometru; odată ce îmbraci uniforma de pompier, conştientizezi cumva că pe umerii tăi apasă responsabilitatea întregii colectivităţi. În pofida nenumăratelor riscuri cu care vine la pachet această meserie, plutonierul adjutant-şef Ionel Gîrboiu spune că nu se vede făcând altceva. „În `94, prin primăvară, am venit la un văr de-al meu care lucra aici şi care, între timp, a ieşit la pensie. Am venit, am văzut la poartă cam ce se întâmplă, erau soldaţi cu furtune la instrucţie… Aveam 18 ani. Am spus că este frumos şi că-mi place. Iniţial tatăl meu a vrut să mă ducă la MApN, la Tancuri şi auto.

Am ajuns acolo, în toamna anului 1993, am dat examen, însă am picat la matematică. Apoi am stat un an acasă, a fost destul de greu. Când sm venit aici, la pompieri, şi am văzut ce se întâmplă, am zis: «Aici este vocaţia mea şi aici voi merge!». Am făcut dosarul, am intrat la Şcoala de subofiţeri pe 13 septembrie 1994, iar pe 13 septembrie 1995 am terminat şcoala. Am avut noroc pentru că s-a redus perioada de şcolarizare cu un an de zile; în acel an s-au înfiinţat subunităţi în ţară, inclusiv la noi, la Vidra. Pentru că era o nevoie mare de personal, au redus perioada de şcolarizare. În 1995, în septembrie am ajuns la Grupul de Pompieri Vrancea, am fost repartizat la Staţia de Pompieri Vidra şi de acolo a început povestea“, spune plutonierul adjutant-şef Ionel Gîrboiu.

Despre prima intervenţie la un incediu, Ionel Gîrboiu spune că a fost destul de palpitantă: „Prima intervenţie am avut-o la Tulnici, undeva pe strada care duce spre Coza, la o casă foarte mare cu vreo şapte camere. Îmi aduc aminte că mergeam pe pereţii care mai rămăseseră iar în stânga şi în dreapta era flacără şi jar, cetăţenii strigau la mine să nu merg pe acolo ca să nu cad în foc, dar eu erau un zmeu pe atunci, proaspăt venit din şcoală, eram plin de adrenalină. Uşor, uşor anii au trecut, şi a venit anul 2005 cu demilitarizarea, cu desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi trecerea la profesionalizare – încadrare din viaţa civilă a unor colegi subofiţeri. Au trecut deja 15 ani de când a început profesionalizarea, acum pot spune că am ajuns la un grad de profesionalism foarte ridicat. Nici dinamica intervenţiilor, şi nici plaja intervenţiilor nu erau la fel de mari ca acum, atunci mergeam la câteva incendii, o descarcerare şi câteva salvări de animale, acum, după cum ştiţi, colegii noştri au asistat chiar şi la naştere în ambulanţă.“

Este ceva sublim să fii pompier!“

Cum descrie domnul Gîrboiu viaţa de pompier?! „Este ceva sublim să fii pompier, să pleci la intervenţii şi să poţi salva vieţi! În această meserie îţi trebuie curaj, dar în acelaşi timp trebuie să ai respect faţă de om şi faţă de bunurile materiale pe care mergi să le salvezi, mai ai nevoie şi de demnitate ca să nu te laşi târât în diferite situaţii ce ar putea aduce abateri instituţiei care, la ora actuală, cred că are cel mai mare grad de încredere la nivelul cetăţenilor, şi sper să rămână tot acolo. Eu le insuflu copiilor mei ideea de a deveni pompier pentru că este ceva frumos, nobil, însă sunt la vârsta la care încă nu sunt decişi. Băiatul cel mic s-ar putea să-mi clace pe urme, cel mare este mai gânditor…“

Sublimă, dar periculoasă… viaţa de pompier îi atrage în această aventură pe cei mai neînfricaţi dintre noi. „Cea mai riscantă intervenţie la care am participat?! Cred că incendiul de la Gugeşti din 2004 atunci când o garnitură de tren a deraiat de pe calea ferată, a urmat o explozie a vagoanelor pline cu combustibil. Din cauza combustibilului scurs în zona căii ferate s-au aprins trei vagoane şi a existat un pericol foarte mare de explozie şi extindere a incendiului la proprietăţile aflate în apropiere. La un moment dat, unul dintre vagoane a răbufnit şi eram foarte aproape de zona în care s-a produs evenimentul însă am reuşit să fug, simţeam că mă prinde falcăra din urmă dar, fiind sprinten, nu m-a prins. Unul dintre soldaţi a suferit şi arsuri atunci“, îşi aminteşte domnul Gîrboiu.

Cât despre salvarea celor patru animăluţe, vrânceanul spune că a fost o intervenţie normală care a devenit specială doar pentru că un alt coleg i-a filmat. „Zmeul“ din tinereţe începe să se gândească uşor, uşor la pensie şi spune că nu-şi imaginează încă făcând altceva. „Tot pompier, nu mă văd făcând altceva pentru că este o stare de spirit, o trăire intensă. Sincer, nu ştiu ce o să fac după ce ies la pensie, mă gândesc foarte profund pentru că, după ce treci de 45 de ani începi să-ţi creionezi oarecum şi ideea de pensie, deşi n-am avut-o niciodată de când lucrez, dar uite că uşor, uşor se apropie şi vârsta asta… este o chestie care n-aş vrea să vină prea repede“, îşi doreşte Ionel Gîrboiu.

Pasiunea insuflată de tată…

Se spune că primele modele în viaţă pentru un copil, sunt părinţii lui; aşa se face că, în cazul comandantului de echipaj Sorin Busuioc, tatăl a avut o influenţă foarte mare asupra carierei sale. El spune că s-a născut să fie pompier. „De mic copil mi-am dorit să fiu pompier pentru că tatăl meu a lucrat în sistem, a fost angajat din 1972. Eu sunt născut în 1978, şi practic, am crescut în această curte. Aveam câteva luni când am venit prima dată în această curte, am nişte poze, amintire de familie, eram în cărucior lângă mama şi tata, exact unde este terenul de fotbal acum… înainte era un părculeţ.

Practic, aşa cum am zis, am crescut în această curte, fiind tata aici. Cred că de când m-am născut am fost făcut să devin pompier! După ce am terminat liceul, până m-am încorporat, armata am făcut-o tot aici, timp de un an. Cu ajutorul tatălui meu şi a colegilor din rândul celor vechi am căpătat experienţă şi mi-a fost insuflată această meserie, dorindu-mi tot mai mult să devin pompier“, spune comandantul de echipaj Sorin Busuioc.

Prima intrevenţie la care a participat a fost una destul de marcantă, odată cu trecerea timpului însă, lucrurile s-au aşezat, şi curajul a prins din ce în ce mai mult contur. „Prima intervenţie a fost exact în prima tură de serviciu, în agust 2001, tata ieşise la pensie pe 1 august 2001, iar eu pe data de 5/7 august am avut prima intervenţie la un accident rutier. Fiind prima dată, m-a marcat; în timpul stagiului militar, am participat numai la incendii. Când m-am angajat au adus şi o autospecială de descarcerare, şi când am intrat în tură am avut prima descarcerare aproape de Bizigheşti, la un accident produs între o cisternă şi un autoturism, am rămas puţin marcat fiind pentru prima dată când am participat la aşa ceva. Cu timpul, însă, Dumnezeu m-a întărit şi am participat la foarte multe intervenţii de descarcerare şi stingere.

De impresionat, nu mă mai impresionează nimic pentru că ştiu la ce să mă aştept, cu toate că până la locul intervenţiei îţi faci tot felul de idei, când ajungi acolo, toate planurile ţi se dau peste cap. Rămân însă impresionat de gravitatea situaţiilor de urgenţă care se întâmplă“, mai spune Sorin Busuioc.

Pentru un om care lucrează în sistem, viaţa de pompier nu este grea, la fel cum spune şi comandantul de echipaj Sorin Busuioc: „Din punctul meu de vedere, viaţa de pompier nu este riscantă, în schimb este frumoasă. Când ajungem la locul intervenţiei, la incendiu, primul lucru pe care îl facem este asigurarea zonei, recunoaşterea zonei, căutăm butelii, căutăm persoane surprinse în interior, salvăm persoanele… când ajungi acolo acţionezi pe baza instinctului de moment. Exact cum a fost şi în cazul mediatizat în presă cu animalele salvate din incendiu… a fost un instinct de moment; le-am găsit încuiate într-o cameră, am spart uşa, colegul meu a găsit primul căţel chiar la intrare, şi eu, având aparatul de respirat, am intrat în cameră pentru că m-am gândit că o să găsim şi persoana, însă nu am găsit persoana, ci al doilea căţel şi o pisicuţă.

Când am găsit al doilea căţel, am spart geamurile ca să se aerisească încăperea, am scos animalale afară, incendiul era sub control, era stins, nu mai exista pericol de propagare, şi am început resuscitarea lor. Proprietara nu era acasă. Resuscitarea animăluţelor a durat cam 20 de minute, ele erau practic moarte, noi le-am salvat de la moarte. Am avut intervenţii în care am salvat şi animale mai mari, vaci, cai… dar nu le-am resuscitat, ci le-am scos ba din fântână, ba din albia râului, canale, fose… Acum doi ani am salvat un cal căzut într-o gură de canal, a trebuit să săpăm cu un buldoexcavator ca să-l putem scoate. Asta este menirea noastră… viaţa noastră: salvăm vieţile oamenilor, bunurile lor dar şi animalele.“

La fel ca şi colegul său, Sorin Busuioc nu se vede făcând altceva în afară de a salva vieţi şi bunuri materiale. Viaţa de pompier îţi oferă o stare de spirit pe care puţine lucrurile le pot egala.

Despre experienţa „La Măruţă“

A doua zi după mediatizarea cazului cu cele patru animăluţe salvate din incendiu, dintre care trei au avut nevoie de ventilare mecanică, moderatorii emisiunii „La Măruţă“ au luat legătura cu pompierii vrânceni şi i-au invitat la Bucureşti. „Pe fondul mediatizării intense a salvării celor trei animăluţe, ei au preluat ştirea, au dat-o şi ne-au făcut o invitaţie în emisiunea dânsului. A doua zi de la intervenţie, pe 4 februarie am ajuns la Bucureşti, iar după-amiza ne-au şi băgat în direct. A fost o experienţă super. N-am avut emoţii pentru că este o încununare a muncii noastre, a tuturor pompierilor din România care fac aceleaşi misiuni ca şi noi, iar mediatizarea te scoate cumva la lumină. Îi mulţumesc domnului Măruţă că nu a rămas indiferent la ceea ce am făcut noi“, povesteşte Ionel Gîrboiu.

Săptâmâna trecută, Cătălin Măruţă le-a făcut o altă surpriză pompierilor vrânceni: şi-a trimis echipa de filmare la Focşani şi le-a înscenat celor doi pompieri o misiune. „La o săptămână după, mai exact pe data de 12 februarie, a venit echipa de filmare cu doi producători de-ai emisiunii lui Măruţă, Ciucă şi Nicolăilă, împreună cu reportul Laura şi ne-au făcut o surpriză. Ne-au realizat un scenariu de incendiu, o explozie undeva pe bulevard, noi foarte focusaţi să mergem, să salvăm… nu i-am văzut şi abia când să plecăm cu maşinile ne-au oprit: «Stop! Unde vă duceţi?!». A fost o surpriză foarte frumoasă, ne-au adus 40 de cozonaci foarte buni pentru toţi colegii.

A venit şi nea` Vasile, un membru al juriului de la «Cozonacul de aur», şi uite aşa a fost o experienţă care ne-a mai scos din rutină. Nu este nicio diferenţă între Măruţă din realitate şi Măruţă de la televizor, este un om modest, deschis care apreciază foarte mult munca noastră şi cred că toată lumea ne apreciază pentru că întotdeauna ne-am dat silinţa să ne dezvoltăm noi ca oameni, dar şi ca tehnică, pentru a nu ajunge în situaţii în care viaţa omului să fie pierdută“, mai spune plutonierul adjutant-şef Ionel Gîrboiu.

Farsa lui Măruţă s-a dovedit a fi o surpriză de proporţii şi pentru domnul Sorin Busuioc care a fost chemat de comandant din concediu pentru… nişte poze. „Sincer, am avut foarte mari emoţii! Fiind pentru pentru prima dată în viaţă în direct la televizor, nu ştii la ce să te aştepţi, n-ai niciun scenariu pregătit înainte, totul a fost pe moment. Nu ne aşteptam la surpriza pe care ne-au făcut-o la o săptămână după ce ne-au invitat la emisiune. Eu am fost chemat din concediu, m-a sunat domnul comandant: «Vino la unitate pentru nişte poze».

Am venit aici, colegii erau angrenaţi în treburile din interiorul unităţii, ne-a salutat domnul Măruţă în direct, am fost cu toţii adunaţi şi apoi a sunat alarma, şi chiar râdeam: «Neluţule, uite că tot ai fost pocit de Cătălin să ai intervenţie!». Când am ieşit afară, nu mă aşteptam să fie echipa de la Pro TV. Aşteptam să plece echipa de intervenţie, după care să mă duc acasă, însă am văzut staff-ul domnului Măruţă, au venit cu cozonacii şi ne-au întrebat: «Unde plecaţi?! Staţi aşa că asta este intervenţia noastră!». A fost ceva neaşteptat “, conchide comandantul de echipaj Sorin Busuioc.

Sursă foto: ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here