Familie de vrânceni, implicată într-un accident produs de un șofer băut, în Mureș

0
1449

La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 17.34, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe raza localităţii Eremitu. Din primele cercetări efectuate, se pare că un bărbat, de 27 de ani, din Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 153, pe raza localităţii Eremitu, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, din judeţul Vrancea, după care a fost proiectat într-un alt autovehicul, care era parcat regulamentar.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, de 43 de ani, precum şi a altor trei pasageri, de 43, 11, respectiv 9 ani, aflaţi în autoturismul condus de acesta. Urmare a testării cu aparatul etilotest, conducătorului auto, de 27 de ani, i-a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Comunicat de presă, IPJ Mureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here