Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Un tânăr din Vrancea, închis pentru tâlhărie, a evadat din Centrul Educativ Tg. Ocna!

Marți, 18.02.2020, în jurul orei 10:00, s-a constatat că persoana internată BARBU IONEL, în vârstă de 19 ani, sancționată cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (art. 234 NCP), a părăsit, fără drept, Centrul Educativ Târgu Ocna. În vederea capturării persoanei internate, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Poliției Stațiunii Târgu Ocna, Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna, Penitenciarului-Spital Tg. Ocna, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii.

Fapta în cauză constituie evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. La momentul părăsirii Centrului Educativ, persoana internată era îmbrăcată cu: hanorac negru, pantaloni tip trening – negri. Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Centrul Educativ Târgu Ocna, la numărul de telefon: 0234-344434. (sursa: Centrul Educativ Tg. Ocna)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?