Raport activitate IGPF: Aproximativ 70 de milioane de cetăţeni au trecut în 2019 prin punctele frontierei române

0
29

Aproximativ 70 de milioane de cetăţeni au trecut în anul 2019 prin punctele de control de trecere a frontierei, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în Raportul de activitate pe anul trecut. „Valorile de trafic înregistrate în punctele de control de trecere a frontierei au fost de aproximativ 69,8 milioane de treceri persoane (56,8 milioane cetăţeni UE şi 13 milioane cetăţeni non – UE) şi 17,8 milioane mijloace de transport”, se precizează în raport. Potrivit sursei citate, în comparaţie cu anul trecut, valorile de trafic pentru persoanele care au trecut frontiera României au crescut cu 10,7%, dar pe secţiuni de frontieră s-a constatat o creştere semnificativă la graniţa cu Bulgaria (38,7%). Se notează că anul trecut au fost constatate 19.384 de fapte ilegale – din care 8.231 infracţiuni şi 11.153 contravenţii. „Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat trecerea ilegală a frontierei (1.847 fapte), urmate de infracţiuni de fals (1,379) şi de natură economico financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri (1.077 fapte)”, arată Poliţia de Frontieră. Potrivit IGPF, anul trecut, la frontiera cu Republica Moldova au fost depistate cele mai multe fapte de natură penală, numărul acestora reprezentând 23,5% din numărul de infracţiuni constatate la frontiera României. De asemenea, la aceeaşi frontieră au fost aplicate cele mai multe sancţiuni contravenţionale – 31,6% din numărul total.

Pe linia migraţiei ilegale, sursa citată menţionează că poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 3.727 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, din care 2.048 pe sensul de intrare în ţară şi 1.679 pe sensul de ieşire, mare parte dintre ei acţionând ilegal la frontieră organizaţi în grupuri de migranţi cu sprijinul unor traficanţi. „În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea contrabandei cu bunuri, au fost constatate 73 de infracţiuni de natură economico-financiară şi 10.004 infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, valoarea bunurilor confiscate fiind de 225,3 milioane lei. Au fost depistate aproximativ 334 persoane în trecere sau în tentativă de trecere ilegală a frontierei asupra cărora au fost descoperite bunuri care făceau obiectul contrabandei sau traficului ilegal de bunuri. Se constată creşterea cu 47,7% a valorii bunurilor descoperite/reţinute de poliţia de frontieră”, se mai precizează în raport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here