Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Consiliul Județean va consolida și restaura Casa Memorială „Al. Vlahuță”

Consiliul Județean Vrancea a anunțat că va consolida și restaura Casa Memorială „Al. Vlahuță” din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni. „După aprobarea, în luna iulie 2019, a Notei conceptuale și a Temei de proiectare, Consiliului Județean a aprobat în ședința din 29 ianuarie 2020, documentația la faza DALI și indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și restaurarea acestui obiectiv de investiții. Urmează să se realizeze și celelalte demersuri, respectiv studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, apoi licitația și execuția efectivă a lucrărilor la Casa Memorială „Al. Vlahuță”. În acest imobil, care a fost construit în anul 1900, și-a petrecut o parte din viață Alexandru Vlahută, până în 1916, când s-a refugiat la Bârlad, obligat de înaintarea frontului. Aici, în conacul înconjurat de vie, și-a invitat cei mai buni prieteni din lumea literelor – pe Ion Luca Caragiale și pe Barbu Delavrancea. Interiorul casei memoriale, reconstituit cu ajutorul obiectelor personale și a manuscriselor, redă atmosfera de lucru a scriitorului. Vizitatorii vor descoperi masa de lucru, unde Caragiale a vărsat o călimară cu cerneală într-una din deplasările sale la Dragosloveni. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 1.750.000 euro“, se arată într-un anunț al Consiliului Județean Vrancea.

Casa memorială „Al. Vlahuță” este un monument istoric, cod monument – VN-II-m-B-06618 conform Ordinului nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii si Cultelor privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute. În prezent, imobilul aparține Consiliului Județean Vrancea, fiind dat spre administrare către Muzeul Vrancei. Clădirea are regim de înălțime P+1E, cu aria construită – 59.50 mp, arie desfășurată – 119.00 mp, arie utilă – cca 101.00 mp, suprafață totală teren pe care este amplasată casa memorială având 2841 mp. Imobilul a fost construit în anul 1900 – din zidărie portantă cu închideri perimetrale din cărămidă.

Casă memorială „Alexandru Vlahuță” a fost amenajată în anul 1958, cu prilejul sărbătoririi centenarului nașterii scriitorului. Este o clădire construită în stil românesc, cu etaj, având în trei părți perspectiva Podgoriei Cotești. Interiorul casei memoriale, reconstituit cu ajutorul obiectelor personale și a manuscriselor, redă atmosfera de lucru a scriitorului. În decursul existenței sale construcția a trecut printr-o serie de acțiuni excepționale cum ar fi cutremurele din anii 1977, 1986 și 1990 dar și prin alte cutremure moderate suferind o serie de degradări și avarii. Criteriile specifice de consolidare și restaurare vor fi stabilite în urma efectuării expertizei tehnice, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?