GALERIE FOTO: Proiectele de investiții din Panciu, discutate de primar și consilierii locali cu cetățenii orașului

0
432

Primarul Iulian Nica și o parte dintre consilierii locali s-au întâlnit, sâmbătă, cu cetățenii orașului Panciu pentru a discuta despre câteva dintre proiectele care se vor implementa în acest an la nivelul comunității locale. Șeful administrației locale a precizat că, în această perioadă, unitatea medicală, amplasată pe Bdul. Independenței, beneficiază de ample lucrări de reabilitare și modernizare, datorită proiectului „Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu“.

Obiectivul beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția are o valoare totală de 3.481.104,26 lei, din care 2.958.938,62 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%), 452.543,55 lei valoare eligibilă din bugetul național (13%) și 69.622,09 lei valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului (2%). „Lucrările vizează izolarea termică a pereților exteriori, montarea unui strat termoizolant pentru izolarea pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei de lemn și a tâmplăriei metalice existente cu tâmplărie termoizolantă, termoizolarea plăcii de peste ultimul nivel cu refacerea învelitorii, intervenții la finisajele interioare. De asemenea, se vor realiza noi instalații de încălzire și preparare ACM. Nu în ultimul rând, se vor înlocui instalațiile de apă rece, apă caldă și se vor monta panouri solare pentru producerea de apă caldă și încălzire”, a explicat primarul Iulian Nica.

Al doilea proiect despre care s-a discutat a fost cel referitor la modernizarea iluminatului public. Primarul Iulian Nica a anunțat că administrația locală are în derulare proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal în orașul Panciu, județul Vrancea”. Prin acest proiect vor fi înlocuiți stâlpii de beton uzați, fisurați, dar și stâlpii de lemn, putrezi, se vor înlocui toate corpurile de iluminat existente (în stare avansată de deteriorare, grad ridicat de opacitate, consum mare de energie, consolele ruginite și deteriorate) cu corpuri de iluminat noi cu lămpi cu LED- max.60 W, min. 6553 lm și se vor monta corpuri de iluminat noi cu lămpi cu LED- max.60 W, min.6553 lm, pe stâlpii fără lămpi. Corpurile noi vor avea un grad ridicat de iluminare și un consum mic de energie, fapt care va contribui la scăderea valorii facturilor.

Proiectul va fi implementat atât în zona centrală, cât și în cea periurbană, reprezentată de cele 5 cartiere aparținătoare: Satu-Nou, Crucea de Jos, Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu. „În zona centrală va fi creat un sistem de iluminat ambiental. Este vorba despre: strada Nicolae Titulescu – de la intersecția cu strada Democrației, varianta ocolitoare a orașului, până la intersecția cu strada 1 Mai, zona Spitalului Orășenesc și despre Bdul Independenței – de la intersecția cu strada Democrației până la intersecția cu strada Nicolae Titulescu. De asemenea, va fi realizată și o rețea electrică de iluminat subterană în aceste două zone. Vom implementa și un sistem de tele gestiune, pentru monitorizarea fiecărei zone din oraș”, a anunțat primarul Iulian Nica. Proiectul va contribui la realizarea unui nou sistem de iluminat și în cele 17 cvartale de blocuri. Nu în ultimul rând, va fi modernizat și iluminatul ambiental în cele 3 parcuri ale orașului, respectiv: Parcul Central, Parcul Catedralei și Parcul din str. Mihai Viteazu. Primarul Iulian Nica și consilierii locali au răspuns și întrebărilor referitoare la modernizarea trotuarelor. Cu acest prilej, edilul-șef a anunțat că, în 2020, administrația locală va reabilita trotuarele din cartierele aparținătoare. Proiectul ce va fi implementat vizează, printre altele, executarea de lucrări pe str. Grivița din Satu-Nou(tronsonul cuprins între zona Oglinzi – Piața de Struguri) și în Crucea de Sus, pe str. Nicolae Titulescu (tronsonul cuprins între zona fostului CAP și ieșirea din oraș spre comuna Străoane).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here