O conductă de gaze de pe strada Bucegi din Focșani NU figura în planșele Distrigaz

0
2083

O avarie produsă miercuri în rețeaua de gaze naturale din zona Bucegi a fost cauzată de absența conductei din planurile aferente avizului eliberat de Distrigaz pentru proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare din Focșani. Primăria municipiului a arătat, ieri, într-un comunicat de presă, că proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare este finanțat din fonduri europene și are toate avizele pentru lucrările care au loc în oraș. Pentru lucrările care trebuie executate în cadrul proiectului a fost eliberat un aviz inclusiv de către Distrigaz Sud Rețele. Însă, culmea, aceeași societate acuză o agresiune asupra rețelei de distribuție a gazelor naturale din partea companiei care efectuează lucrări de modernizare a sistemului de termoficare.

Referitor la ceea ce s-a întâmplat pe strada Bucegi, unde se reclamă această „agresiune”, trebuie spus faptul că în data de 8.08.2019, Primăria Municipiului Focșani a solicitat Distrigaz Sud Rețele avizul tehnic pentru lucrările din cadrul proiectului de termoficare. Pe data de 25.09.2019, a fost eliberat avizul favorabil, în această perioadă documentația proiectului fiind verificată de către 3 entități din cadrul Distrigaz Sud Rețele: Serviciul Protecție Catodică și VSR Galați, Direcția Operațională și FOL Complex Focșani. Astfel, după o lună și jumătate de verificări, avizul a fost eliberat, în acesta menționându-se cât se poate de clar că „se interzice prinderea (înglobarea) rețelelor de distribuție a gazelor naturale în cămine, canale și construcții subterane, pe parcursul execuției lucrărilor.” Totodată, trebuie precizat că pe planurile din cadrul acestui aviz NU EXISTĂ conducta de pe pe strada Bucegi, cea care a fost „agresată”. Pur și simplu nu a fost trecută în planul aferent avizului eliberat de Distrigaz!”, se arată în comunicatul Primăriei Focșani.

Mai mult, în septembrie 2019, Primăria Focșani a adresat o invitație tuturor operatorilor de rețele din municipiu pentru a participa la o întâlnire cu privire la începerea lucrărilor în oraș la rețeaua de termoficare. Însă la ședința din data de 1 octombrie, conform listei de prezență, Distrigaz Sud Rețele nu a participat la discuții, deși societatea fusese invitată. Ulterior, toți operatorii de rețele au fost invitați pentru perioada 14-16 octombrie la predarea amplasamentelor, practic o verificare în teren a viitoarelor lucrări, tocmai pentru a se evita ca acestea să nu afecteze rețelele deja existente. La vizitele din teren au mers și reprezentanții Distrigaz, care nu au făcut niciun moment mențiunea că în zona respectivă ar exista o rețea a societății.

Antreprenorul lucrării de termoficare, de fiecare dată când începe un tronson nou, invită toți operatorii de rețele la identificarea în teren a rețelelor care coexistă cu termoficarea. Pentru tronsonul situat pe strada Bugeci, toți operatorii au fost anunțati că lucrările vor începe în data de 20.01.2020, la vizita în teren însă au venit doar reprezentanții Electrica și CUP. Reprezentanții Distrigaz au venit abia în data de 28.01.2020, iar în urma deplasării în teren nu au identificat alte rețele în afara celor din planșele aferente avizului. În aceste condiții, nu este vina nici a Primăriei Municipiului Focșani și nici a executantului lucrărilor de termoficare că Distrigaz nu are o evidență exactă a locurilor pe unde trec rețelele de gaz pe care le administrează”, se mai arată în comunicatul de presă.

Administrația locală arată că, mai mult decât atât, conducta de gaze „agresată” trecea prin căminul termic, ceea ce este INTERZIS conform Ordinului nr 845/2015 privind aprobarea reglementării tehnice Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de încălzire, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a Standardului Român nr. 8591 privind condițiile de amplasare pentru rețelele edilitare subterane. Nu știm motivele reale pentru care conducta în cauză nu a fost trecută în planșele din aviz, dar nu vrem să luăm în calcul faptul că motivul real pentru care nu a fost trecută este de fapt că aceasta nu respecta normele legale de amplasare. Date fiind cele prezentate, solicităm scuze în mod public, (…) din partea celor care au emis respectivul comunicat de presă. Precizăm că scuzele ar trebui să fie în primul rând față de focșănenii pe care i-au mințit și cărora au încercat să le inducă ideea unui pericol iminent, cu Primăria Municipiului Focșani în rol de vinovat de serviciu”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa foto: Primăria municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here