Municipalitatea va construi 16 locuințe pentru specialiști în municipiul Adjud

0
182

Primăria Municipiului Adjud, în colaborare cu Agenția Națională pentru Locuințe, va construi încă 16 unități locative pe care intenționează să le ofere spre închiriere exclusiv medicilor, profesorilor și polițiștilor proaspăt veniți în localitate. Construcția acestor locuințe are ca scop descurajarea plecării acestora către alte localități. Cele 16 unități locative, distribuite în două scări de bloc, vor fi construite pe str. Garofiței, în imediata vecinătate a Pieței Agroalimentare Adjud și vor avea un regim de înălțime P+3E.

În acest sens, Consiliul Local al Municipiului Adjud a adoptat luni, 10 februarie 2020, în ședință extraordinară, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul Sistematizare pe verticală și rețele exterioare aferente obiectivului ”Locuințe pentru tineri destinate închirierii – 16 unități locative, zona Grofiței, etapa a II-a”. Obiectivul presupune întocmirea unei documentații tehnice care va conține planurile de racordare la utilități (energie electrică, apă curentă și canalizare, gaze naturale) precum și sistematizarea pe verticală a celor două clădiri (căi de acces, platforme de gunoi și amenajare peisagistică). „În urma discuțiilor purtate atât cu managerului Spitalului Municipal Adjud și cu medicii care profesează în această unitate, cât și cu celelalte categorii de profesioniști a căror activitate contribuie considerabil la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din municipiu, considerăm această investiție ca fiind de maximă prioritate pentru a opri exodul acestor profesioniști către localități mai mari“, a declarat, în cadrul ședinței, primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea. Valoarea totală a obiectivului de investiție ”Sistematizare pe verticală și rețele exterioare aferente obiectivului ”Locuințe pentru tineri destinate închirierii – 16 unități locative, zona Grofiței, etapa a II-a” este de 236.091 lei, TVA inclus și provine în totalitate din bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here