VIDEO! Piciorul unui pacient, contrabalansat cu ajutorul unor bidoane. Explicațiile medicului Ioan Robert Mihăilă, şeful secţiei Ortopedie-Traumatologie

0
8119

Pe o pagină de Facebook a apărut zilele trecute o fotografie făcută într-unul din saloanele secţiei de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani. În acea fotografie apare piciorul unui pacient contrabalansat cu ajutorul unor bidoane legate cu o faşă medicală. Conducerea secţiei de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Judeţean a oferit astăzi explicaţii într-o conferinţă de presă.

Sursa foto: Adi Alecu 

Dr. Ioan Robert Mihăilă, şeful secţiei Ortopedie-Traumatologie, a precizat că pacientul nu a fost pus în pericol. „Referitor la cele apărute în media online, şi anume o fotografie în care este prezentat un dispozitiv medical, de fapt o parte dintr-un dispozitiv medical, mai exact o extensie continuă transcheletică pe o atelă braun, în imagine se vede doar o anumită parte în care este înlocuit un cablu de sârmă cu o faşă, şi nişte presupuse greutăţi care ar trebui să fie metalice, cu nişte bidoane de apă.

Aceasta este pe scurt ceea ce se vede în fotografie. Acest dispozitiv medical în aparenţă simplu, este vorba despre un grilaj metalic, un scripete, o bucată de sârmă şi nişte greutăţi. Noi, acest grilaj, acest dispozitiv, îl avem, lipsesc, ceea ce se vede în poză, greutăţile şi acest cablu metalic. Aceste lucruri în aparenţă simple, nu este tehnologie, nu este nimic altceva decât nişte bucăţi de fier, nu vreau să banalizez, dar asta este tot, sunt totuşi dispozitive medicale şi nu se găsesc în comerţ pe piaţa românească.

Noi am încercat, am căutat, am vorbit cu firme. Putem pune o sârmă metalică, putem pune nişte greutăţi, dar nu pot fi cumpărate, sau nu am găsit noi să le putem achiziţiona ca dispozitiv medical. Aşa că orice altă improvizaţie ca să spunem aşa ar conduce la alte fotografii. Dar acest dispozitiv, aşa cum îl vedem, se foloseşte în toată lumea, este descris în toate cărţile până la cele mai actuale, este un tratament necesar, este un tratament provizoriu necesar.

În situaţia de faţă, pacientul este operat, este bine, este mulţumit, nu a suferit niciun prejudiciu şi nu a fost supus la niciun risc suplimentar prin această, e adevărat, improvizaţie!“, a precizat dr. Ioan Robert Mihăilă, şeful secţiei ortopedie-traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here