In memoriam – 25 de ani fără nea Bidu – Ovidiu Gavrilă!

0
253

Ovidiu Gavrilă, devenit în timp ”nea Bidu”, ca într-o formulă de adresare încărcată de alint și de respect, a fost un om exponențial pentru sportul vrâncean. A fost avocatul devenit pionierul în ale sportului și instituțiilor sale în Vrancea: Organizația Sportului Popular Focșani, căreia i-a fost primul director, la fel cum a fost și cel dintâi director al Școlii Sportive de Elevi – actualul Club Sportiv Școlar. A fost primul președinte al Clubului Sportiv Unirea, membru în Biroul Federației Române de Atletism și antrenor de fotbal juniori, unde l-a avut elev pe Passan, cel ce a fost internaționalul de juniori al României pentru care a jucat la Campionatul European.

A modernizat stadionul din nordul Focșaniului, a construit la Focșani, în 1971, prima sală de atletism din Moldova, care este funcțională și astăzi. A crescut și format generații de sportivi, dar și de oameni adevărați, o parte dintre aceștia ducând mai departe activitatea de antrenorat ținând astfel, la nivel înalt, ștacheta atletismului. A trăit prin sport și pentru sport. A fost pionierul sportului vrâncean, în special în fotbal și atletism. Toate acestea mi-au fost relatate de antrenorul Fănel Iliescu, fostul său elev, apoi apropiat colaborator, care mi-a sugerat să scriu aceste rânduri în acest februarie când se împlinesc 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui ”nea Bidu”. ”Mulțumim Domnule Profesor pentru zestrea lăsată, pentru tot ce ați făcut pentru sportul vrâncean”, a fost mesajul de final al lui Fănel Iliescu trimis în veșnicia în care fostul său profesor pune rânduială în atletism și instituțiile sale, crește și formează atleți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here