Primarul Misăilă a explicat cum se lucrează la reabilitarea sistemului de termoficare din Focșani

0
339

Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare din Focșani se derulează conform procedurilor și respectă criteriile de calitate. Primarul Cristi Misăilă a arătat, ieri, că în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene se realizează înlocuirea conductelor vechi, procurarea și montarea conductelor preizolate pentru distribuția energiei termice în scopul reducerii pierderilor și creșterii eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică. Aceste lucrări trebuie realizate de constructor conform unor proceduri specifice, astfel încât cetățenii să fie afectați cât mai puțin și agentul termic să fie distribuit la parametri normali în această perioadă. Din păcate, cu privire la aceste lucrări au apărut în mediul on line fotografii și informații eronate, lăsând cetățenilor impresia că înlocuirea nu s-ar face cu instalații noi, ci cu unele ruginite. Tocmai de aceea, trebuie să informăm opinia publică asupra faptului că TOATE conductele, instalațiile și echipamentele care se montează în cadrul proiectului sunt noi, sunt verificate din punct de vedere calitativ și respectă specificațiile proiectului tehnic. Ceea ce însă unii focșăneni poate că au văzut nu sunt decât țevile care fac parte din circuitul PROVIZORIU, nicidecum cele care vor fi montate permanent, arată primarul Cristi Misăilă.

Edilul a explicat că antreprenorul a respectat întocmai procedurile de execuție pentru înlocuirea conductelor de termoficare. Astfel, inițial se decopertează canalul termic și se descoperă conductele vechi. Apoi se realizează un circuit provizoriu pentru a putea demonta conductele vechi fără întreruperea alimentării cu energie termica. Circuitul provizoriu este prevăzut cu țevi de oțel refolosite, robineți și aparatură de control. Se demontează și se scot din canalul termic conductele vechi. Se instalează în canalul termic conducte noi, preizolate, cu sistem de semnalizare și transmitere avarii și parametri de funcționare. La final, se demontează circuitul provizoriu și se conectează conductele noi la sistemul de termoficare. „După demontarea circuitului provizoriu, țevile utilizate se folosesc pentru realizarea unui nou circuit provizoriu pe următorul tronson și tot așa mai departe, a precizat primarul Cristi Misăilă.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, valoarea totală a acestuia fiind de 70.030.293,09 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here