GALERIE FOTO: Fotbal juniori – Sîmbătă, 8 februarie, focșănenii, două victorii în meciuri cu buzoienii!

0
220
  • La U 19, CSM Focșani 2007 – LPS Buzău – elită 4-1 (2-0) iar la U 15, Gloria Buzău – CSM Focșani 2007 3-4

Sâmbătă, 8 februarie, a fost o zi e meciurilor de verificare între echipe de juniori din Focșani și Buzău. Pe stadionul Milcovul, s-au întâlnit formația U 19 a CSM 2007 cu LPS Buzău – elită, iar la Buzău au jucat echipele 2005 ale Gloriei și CSM Focșani 2007. În ambele jocuri, s-au impus focșănenii.

CSM Focșani 2007 – LPS Iolanda Balaș Soter Buzău 4-1 (2-0)

Formația CSM Focșani 2007: Șimo – Marinică, Dima, Drumea, Chiriac – Giorgio – Păltinuș, Negoiță, Dascălu, Floria – Gurgurov. Au mai jucat Pavel, Manolache, Stan, Pamfil, Munteanu, Hoțoi, Bătrînu, Bontă, Răghină.

Au marcat pentru CSM 2007 Păltinuș, Floria, Bătrînu – 2.

Pe un soare cu dinți și un vânt tăios, pe terenul 2 al stadionului Milcovul, de la ora 12:00, sâmbătă, 8 februarie, două formații aflate la, practic, începutul perioadei de pregătire, au etalat un fotbal plăcut, au încercat – și în mare măsură, au făcut un joc construcție, cu multe faze de poartă. Focșănenii, cu o linie de mjloc laborioasă au dominat, și-au creat ocazii de gol, au și finalizat de patru ori. Echipa este în mod evident bine articulată și poate crește mult în joc până la începerea sezonului oficial, la 15 martie. Este de precizat că formația CSM 2007, pregătită de Adrian Toma și Alin Samoilă-Sava, este alcătuită, în foarte mare proporție, din jucători veniți de la LPS Focșani, are relații de joc structurate în ani de zile și că poate urca spectaculos în clasamentul seriei a doua a campionatului național. Însă acesta poate fi un obiectiv subsidiar, care să dea seama de calitatea echipei. Obiectivul principal este să ofere formației de seniori variante de promovare a unor tineri fotbaliști valoroși. Iar ceea ce s-a putut observa și sâmbătă, actuala echipă U 19 are în componență câțiva jucători care pot fi incluși cu ușurință într-o asemenea categorie dacă se va lucra în continuare cu ei cu profesionalism și încredere în calitățile lor.

Glori Buzău U 16 – CSM Focșani 2007 U 16 3-4

Formația CSM 2007: Preda –Avram, Păun, Ungureanu, Pecheanu, Stoica, Hălceanu, Donciu – Clementin Bătrînu, Feraru, Damache. Au mai jucat Tobă, Cristea, Zamfir, Norocea, Petrovici, Pîrlog, Axenia.

Au marcat Feraru – 2, Norocea și Ungureanu.

Echipa antrenată de Octavian Bucătaru și Daniel Bănică – și aceasta, cu mai mulți jucători proveniți de la LPS Focșani a câștigat la Buzău, meciul de pregătire cu Gloria. Octavian Bucataru mi-a spus că scorul nu este relevant, fiind vorba despre un joc de pregătire, în care antrenorii trimit în teren pentru a-i vedea la lucru, pe toți jucătorii din loturi. Dar și că este mulțumit de modul în care s-au prezentat jucătorii focșăneni la doar o săptămână de antrenamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here