Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Danemarca – O companie aeriană ar putea plăti despăgubiri unui câine după ce zborul său a fost anulat

O companie aeriană regională daneză ar putea plăti despăgubiri unui câine după ce zborul spre Italia în care acesta trebuia să se îmbarce a fost anulat, a informat Autoritatea pentru Transport Daneză (DAT), citată de DPA. Câinele, pe nume Jack, urma să ia un zbor de dimineaţă între Palermo şi Lampedusa, pe 14 ianuarie, alături de proprietarii săi, însă cursa a fost anulată din motive tehnice, astfel că aceştia din urmă au depus o cerere de despăgubire. Proprietarii lui Jack au primit 250 de euro fiecare sub auspiciile reglementărilor europene privind despăgubirile pentru zboruri pe distanţă mică, de sub 1.500 de kilometri, însă, în prezent solicită aceeaşi sumă pentru Jack, al cărui bilet a costat 27 de euro. Legislaţia UE care reglementează despăgubirile pentru pasagerii care se confruntă cu întârzieri sau anulări ale zborurilor nu specifică şi dacă aceste compensaţii sunt destinate exclusiv oamenilor.

„Deşi povestea sună nebuneşte, ea este adevărată”, a declarat vineri directorul executiv al DAT, Jesper Rungholm, adăugând că a fost sfătuit să plătească compensaţia lui Jack. „Câinele este însă o proprietate, nu poţi plăti despăgubiri unei proprietăţi”, a argumentat el. Compania aeriană nu a respins însă cererea, a mai precizat acesta, ci caută în prezent o soluţie. Dacă compania va plăti, Jack va deveni primul câine care primeşte despăgubiri în conformitate cu reglementările UE, a declarat Montserrat Barriga, directoarea Asociaţiei Companiilor Aeriene Regionale Europene, pe Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?