Cântecele de dragoste ale gondolierilor din Veneţia – barcarolele – au inspirat cândva artişti din toată Europa. Oraşul, redresat după inundaţiile din noiembrie, a ales iubirea ca temă a spectacolului inaugural al ediţiei din acest an a tradiţionalului său carnaval, relatează AFP. Evenimentul a fost inaugurat sâmbătă seara de primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro. O mulţime densă de turişti a invadat cheile canalului Cannaregio, asistând la o paradă pe apă şi acrobaţii în aer. Duminică, sărbătoarea veneţiană a continuat cu o altă procesiune acvatică. Brugnaro a declarat presei că lucrul bun în acest an este că nu sunt atât de mulţi oameni şi se pot face rezervări la hoteluri chiar şi în ultimul moment, lucru care nu este de obicei posibil în perioada Carnavalului. „Mulţi cred că suntem încă sub apă”, a spus Brugnaro, referindu-se la inundaţiile severe suferite în noiembrie. El a subliniat că „oraşul a fost restaurat complet şi este mai mult mai frumos decât înainte”, conform dpa. Hotelierii s-au plâns că numărul rezervărilor a scăzut după inundaţii şi că turiştii sunt dezinformaţi în legătură cu situaţia. Oraşul întâmpină în fiecare an peste 3 milioane de vizitatori din întreaga lume care vin la Carnaval şi găzduieşte aproximativ 30 de milioane de turişti pe an. Veneţia este una dintre cele mai populare destinaţii de city-break la nivel mondial şi de multe ori se confruntă cu turismul excesiv. Creat în 1162 după o victorie militară, Carnavalul de la Veneţia a fost abandonat mult timp şi adus la zi de municipalitate în 1980. În acest an, Carnavalul de la Veneţia se desfăşoară până pe 25 februarie.