Asigurare de grup pe probleme medicale pentru membrii Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea

0
674

Membrii Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea (S.L.I.) vor beneficia de un program de asigurare de viață prin intermediul căruia vor fi scutiți de anumite costuri medicale sau vor primi sprijin financiar în cazul unor daune medicale. S.L.I. Vrancea a încheiat în ianuarie un contract de colaborare, pe o perioadă de un an, cu o firmă de specialitate pentru o asigurare de grup pe probleme medicale.

Conform informațiilor transmise de Constantin Ionescu, președintele S.L.I. Vrancea, beneficiile programului de asigurare de viață pentru membrii sindicatului sunt următoarele: creşterea motivaţiei personale prin oferirea unei asigurări, ca recunoaștere a valorii din partea S.L.I. Vrancea; protecţie financiară în cazul unui eveniment asigurat; încredere într-un parteneriat solid şi de lungă durată între membrii sindicatului și S.L.I. Vrancea; protecţie extinsă, pentru acoperire 24 de ore pe zi; posibilitatea de a alege servicii medicale private sau de stat, în ţară sau în străinătate; extinderea acoperirii pentru deces din accident, spitalizare şi incapacitate temporară de muncă, chiar şi după expirarea poliţei, dacă evenimentul asigurat s-a produs în perioada asigurată.

Suma asigurată acoperirilor asigurării de viață pornește de la 40 de ron/zi pentru spitalizare sau concediu medical din orice cauză (nu mai mult de 30 de zile), până la maxim 10.000 ron pentru invaliditate permanentă parțială sau totală. În cazul intervențiilor chirurgicale suma asigurată va fi de 5000 de lei și tot atât vor primi și membrii de sindicat care se confruntă cu o fractură sau o arsură ca urmare unui accident. Pentru cheltuieli medicale din orice cauză, pot primi până la 1000 de lei, iar în cazul unui deces, familia membrului de sindicat decedat va primi 5000 de lei. În caz de accident, îmbolnăvire subită sau la producerea oricărui eveniment, asiguratul va trebui prima dată să completeze formularul de avizare, apoi să solicite adeverința de membru de sindicat S.L.I. Vrancea, după care, dosarul ce va cuprinde și documentele specifice evenimentului, trebuie trimis la adresa de email: vasilica.voicu@groupama.ro și slivrancea@gmail.com. În termen de 30 de zile, de la depunerea documentelor solicitate, banii vor intra în contul membrului de sindicat. Informații suplimentare puteți obține de la Valentina Voicu – tel. 0751266220.

„Foarte mulți membri ai sindicatului spun că asigurarea de grup pe probleme medicale este un lucru bun. Vom vedea pe parcursul desfășurării colaborării cu agenția de asigurări Groupama dacă sunt serioși și respectă condițiile din poliță și abia după ce vor trece câteva luni în care putem vedea dacă daunele sunt plătite, putem face o radiografie a colaborării. Dacă totul se va desfășura bine, avem în plan să prelungim contractul. Am mai avut în trecut o experiență, însă condițiile respectivei asigurări nu se aseamănă sub nicio formă cu actualele, care sunt mult mai avantajoase.

Ne preocupă în continuare apărarea drepturilor și interesurilor membrilor de sindicat conform legilor în vigoare, ne străduim să obținem și alte drepturi în alte legi, precum și cea pentru protecția personalului din învățământ și de asemenea vrem să obținem și alte beneficii pentru membrii din sindicat astfel încât să aibă încredere în noi că îi reprezentăm cu toată puterea noastră, ca ei să aibă un statut apreciat în societate. Menționez că toate celelalte beneficii pe care le aveau membrii de sindicat până acum (tichete cadou, decontare de cursuri, ajutoare materiale pentru căsătorie, naștere copil, decesul părinților ș.a.) rămân neschimbate, ba chiar pe viitor ne gândim să venim cu altele în plus“ a declarat Constantin Ionescu, președintele S.L.I. Vrancea.

Cheltuieli medicale din orice cauză – maxim 1.000 lei

Transportul efectuat de servicii de urgenţă de specialitate, până la cel mai apropiat spital de locul accidentului; diagnosticare radiologică şi sonografică; analize medicale cu recomandare de la medicul specialist; ochelari în limita a 500 RON, indemnizația se va plăti o dată pe anul de asigurare, la prima diagnosticare sau la schimbarea dioptriilor, pentru evaluarea cererii de despăgubire vor fi necesare: recomandarea, factura și rețeta de la medicul oftalmolog; tratamentul dentar de urgenţă datorat unui accident sau pentru îndepărtarea durerilor acute, inclusiv radiografie dentară, dacă este recomandată de medic, în limita a 450 lei/an; chirurgia plastică şi reparatorie, implantologia când aceasta a fost recomandată expres de către un medic specialist pentru remedierea consecinţelor unui accident produs în perioada de valabilitate a prezentei asigurări suplimentare; asistenţă medicală reprezentând: medicamentele şi materialele sanitare prescrise de medical specialist, materialele medicale ajutătoare pentru fixarea unor părţi ale corpului în baza recomandărilor medicale (orteze, corsete, gips).

Spitalizare din orice cauză – 40 Lei/zi x 30 zile

Pentru o perioadă de spitalizare mai mare de 3 zile consecutive, asiguratorul va plăti indemnizația de asigurare pentru întreaga perioadă de spitalizare. Dacă asiguratul a fost internat la secţia de terapie intensivă, indemnizaţia zilnică va fi dublul indemnizaţiei zilnice de spitalizare, dar nu mai mult de 7 zile. Sunt acoperite maxim două spitalizări ca urmare a aceluiaşi accident sau a unei îmbolnăviri, inclusiv cele determinate de eventuale complicaţii sau recidive, apărute la maxim 90 de zile de la prima externare.

Incapacitate temporară de muncă din orice cauză – 40 Lei/zi x 30 zile (concediu medical)

1. În cazul incapacităţii temporare ca urmare a unui accident: dacă asiguratul nu a fost spitalizat ca urmare a accidentului: Groupama va plăti indemnizaţia de asigurare pentru întreaga perioadă de incapacitate temporară de muncă. Dacă Asiguratul a fost spitalizat ca urmare a accidentului: Groupama va plăti indemnizaţia de asigurare pentru întreaga perioadă de incapacitate temporară de muncă începând cu prima zi de externare.

2. În cazul incapacităţii temporare ca urmare a diagnosticării unei boli: dacă asiguratul nu a fost spitalizat ca urmare a bolii: Groupama va plăti indemnizaţia de asigurare pentru întreaga perioadă de incapacitate temporară de muncă. Dacă asiguratul a fost spitalizat, ca urmare a bolii diagnosticate, Groupama va plăti indemnizaţia de asigurare pentru întreaga perioadă de incapacitate temporară de muncă începând cu prima zi de externare.

Intervenții chirurgicale din orice cauză – Max. 5.000 Lei

În decursul unui an de asigurare, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în funcţie de gradul de dificultate al intervenţiei chirurgicale, astfel: intervenţie chirurgicală foarte mare – 100% din suma asigurată, intervenţie chirurgicală mare – 75% din suma asigurată, intervenţie chirurgicală medie – 50% din suma asigurată, intervenţie chirurgicală mică – 25% din suma asigurată.

Boli grave – Pachet I – 5.000 Lei

Pachetul I acoperă următoarele riscuri: diagnosticarea pentru prima dată în perioada de valabilitate a prezentei clauze, cu una din următoarele boli grave: cancer/tumoră malignă; accident vascular cerebral; infarct miocardic; scleroză multiplă; boala neuronului motor; boala Parkinson. Următoarele intervenţii care sunt efectuate în perioada de valabilitate a prezentei clauze: intervenţie chirurgicală de tip by-pass coronarian; transplant de organe; intervenţie chirurgicală de schimbare de valve la nivelul inimii; alte intervenţii chirurgicale pe cord deschis (inclusiv grefă aortă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here