Consiliul Județean Vrancea anunță că în luna decembrie 2019, au fost începute lucrările de refacere a DJ 204L avariat în satul Cătăuți pe o lungime de 1,7 km și în satul Podurile pe o lungime de 2,5 km, în comuna Chiojdeni. „În prezent drumul este circulabil, fiind refăcut stratul de balast pe toată lungimea tronsonului de drum județean menționat și se execută în continuare lucrări pentru realizarea podețelor – montare tuburi. Până în acest moment, s-au executat lucrări de aproximativ 360.000 euro“, se arată într-un anunț al Consiliului Județean Vrancea.
Vă reamintim că în luna octombrie 2019, societatea comercială Cristilory Prod SRL a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean privind executarea lucrărilor de aducere la starea tehnică inițială a unor sectoare de drumuri județene și poduri afectate de fenomene hidro-meteorologice periculoase (alunecări de teren, inundații, cutremure etc.). Este vorba de lucrări ce vor fi executate la șase drumuri afectate de fenomene meteorologice periculoase, respectiv: Refacere DJ 204L avariat în satul Cătăuți pe o lungime de 1,7 km și în satul Podurile pe o lungime de 2,5km, jud.Vrancea; Refacere DJ 205B-alunecare de teren –Țiifești, județul Vrancea; Refacere DJ 205R în mai multe puncte – Poiana Cristei; Refacere DJ 252 în mai multe puncte-deplasarea transversală a platformei drumului – Ploscuțeni, județul Vrancea; Refacere DJ 205L avariat de alunecări de teren cu afectarea platformei în pct. Pe șes – limita comunei Păulești, jud. Vrancea; Refacere DJ 205L avariat de alunecări de teren în satul Păulești, iar în pct. Preda Ion drumul județean este distrus.
În conformitate cu prevederile contractuale, firma care a câștigat licitația are obligația de a elabora servicii de proiectare la faza de: Studii de teren, studiu topografic, studiu geologic, studiu hidrologic (dacă este cazul); Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții – D.A.L.I.; Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire-P.A.C.; Proiect pentru autorizarea lucrărilor de desființare – P.A.D.(dacă este cazul); Proiect de organizare a execuției lucrărilor-P.O.E, pentru obiectivul de mai sus. Elaborare servicii de proiectare la faza: proiect tehnic de execuţie; Prestare servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuție a lucrărilor pentru obiectivele mai sus menționate. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 17 milioane de lei.
Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Vrancea