Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Reorganizarea ANAF va duce la dispariţia inspectorilor antifraudă (sindicat)

Ordonanţa de Urgenţă aprobată marţi de Guvern privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va determina dispariţia inspectorilor antifraudă, potrivit unui comunicat al Sindicatului Naţional Meridian, remis, miercuri, AGERPRES. Cele mai importante schimbări aduse la nivelul Fiscului se referă la reducerea numărului de vicepreşedinţi de la 4 la 3 şi transformarea funcţiei publice specifice de inspector antifraudă în funcţie publică generală. Dacă diminuarea numărului de vicepreşedinţi are că obiectiv conducerea unitară a activităţii de control a Fiscului, transformarea funcţiilor din cadrul Antifraudei are drept scop declarat acoperirea deficitului de personal existent, prin crearea posibilităţii redistribuirii acestuia între structurile ANAF, spun sindicatele.

„Trebuie precizat totuşi că eliminarea funcţiei de inspector antifraudă va duce la o generalizare a organizării pe posturi a personalului Fiscului, o uniformizare a acestora şi deşi se declara că se încurajează specializarea angajaţilor, prin dispariţia acestei funcţii are loc exact contrariul. Este de menţionat că deficitul de personal existent la Direcţia Antifraudă are drept cauză principală faptul că nu s-au organizat concursuri de ocupare a posturilor vacanţe de mai mulţi ani de zile, de altfel un fenomen generalizat la nivelul întregului ANAF. De asemenea dispariţia funcţiei de inspector antifraudă va face ca, pe viitor, numărul acestora să scadă şi mai mult, deoarece prin eliminarea statutului specific existent va continuă, într-un ritm şi mai alert, migrarea acestora către alte direcţii şi servicii din cadrul ANAF, având în vedere că salariile sunt aceleaşi”, se arată în comunicat.

Potrivit sindicaliştilor, prevederile cuprinse în acest act normativ vor duce în final nu la reducerea ci la creşterea costului colectării resurselor la bugetul de stat, ca urmare a faptului că schema de personal de la Antifraudă se va încărca şi cu personal contractual, nu vor fi numai funcţionari publici ca şi până acum, în condiţiile în care aceştia nu pot desfăşura acţiuni de control, ci se vor ocupa doar de alte activităţi complementare acestora. De asemenea, trebuie remarcată şi lipsa transparenţei din cadrul procesului legislativ, având în vedere că proiectul de act normativ a fost adus la cunoştinţă tuturor cu numai o zi înainte de a fi adoptat, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţă decizională în administraţia publică.

Deşi obiectivul declarat al ANAF este să fie o instituţie eficientă şi transparenţă, acest act normativ nu aduce nimic nou în acest sens şi nici la implementarea unor măsuri cum ar fi digitalizarea activităţii, reformarea managementului sau reproiectarea proceselor în cadrul instituţiei, reorganizarea actuală accentuând de fapt şi mai mult aspectele negative existente deja, au menţionat sindicatele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?