Poliţia spaniolă a descoperit o schemă frauduloasă de încasare a pensiilor unor persoane decedate

0
74

Poliţia spaniolă a arestat 11 persoane acuzate de fraudarea sistemului de securitate socială cu peste şase milioane de euro prin încasarea pensiilor unor persoane decedate, relatează miercuri agenţia EFE. Cei implicaţi în schema frauduloasă erau în principal copii, fraţi, surori, nepoţi, soţi sau soţii ale celor decedaţi. Operaţiunea poliţiei s-a desfăşurat pe parcursul anului trecut în 21 din cele 50 de provincii spaniole, fiind analizate 12.586 de încasări necuvenite, 75 de conturi bancare, 23 de cazuri cu sume fraudate ce depăşeau 100.000 de euro şi 40 de pensii încasate timp de mai mult de zece ani.

Printre cazurile investigate 22 sunt ale unor persoane decedate în urmă cu două decenii, iar 11 dintre cei decedaţi erau spanioli cu domiciliul în străinătate. Însă nu toţi cei identificaţi drept autori ai fraudei au fost puşi la dispoziţia justiţiei, întrucât unii au murit între timp sau suferă de boli grave, au o vârstă prea avansată ori trăiesc în alte state, respectiv Germania, Chile, Ecuador, SUA, Franţa, Elveţia şi Venezuela, potrivit precizărilor poliţiei spaniole.

A fost dat exemplul unui caz în care o femeie s-a prezentat la bancă împreună cu o ”actriţă” despre care a pretins că este mama sa, care în realitate decedase cu patru ani în urmă, pentru a falsifica semnătura titularei contului. Autoarea fraudei a reuşit astfel să încaseze timp de mai mult de 20 de ani pensia mamei sale decedate. Într-un alt caz, un funcţionar bancar, arestat în urma operaţiunii poliţiei, a facilitat 62 de retrageri de numerar din contul unei femei decedate prin falsificarea unor documente bancare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here