Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Incontinenţa urinară la femeile vârstnice, asociată cu sedentarismul (studiu)

Există o legătură directă între incontinenţa urinară la femeile vârstnice şi sedentarism, conform unui studiu recent, citat marţi de Press Association. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Caledoniană din Glasgow (GCU), Scoţia, în colaborare cu profesor Javier Jerez-Roig de la Universitatea din Vic, Spania, a analizat date cuprinse în Studiul naţional de examinare a sănătăţii şi nutriţiei din Statele Unite.

Circa 5.500 de persoane au fost analizate în mod aleator, însă Joanne Booth, autoare principală a cercetării, a declarat că au fost identificate informaţii exacte cu privire la comportamentul sedentar de la un număr de 459 de femei de 60 de ani şi mai mult. Acestea au purtat în permanenţă un dispozitiv profesional de monitorizare, timp de cinci zile. ”Ştim că activitatea fizică poate ajuta în cazul problemelor vezicii urinare, însă aceasta este prima dată când am analizat asocierea dintre comportamentul sedentar şi incontinenţă în cazul unei cohorte mari”, a precizat Booth. ”Am descoperit că femeile care prezentau incontinenţă imperioasă stăteau jos perioade semnificativ mai lungi în comparaţie cu femeile care nu sufereau de incontinenţă – cu circa 19% mai mult decât restul – deci există o legătură clară între sedentarism şi incontinenţa imperioasă”, a precizat specialista.

”Indiferent cât vârstnică sau de greoaie este o persoană – dacă stă jos cu circa o cincime mai mult decât media de 18 minute există o posibilitate mai mare să aibă o vezică hiperactivă. Acum că am flat că există o asociere directă între incontinenţa imperioasă şi statul jos prea mult timp, trebuie să căutăm mecanisme adiţionale pentru a-i face faţă”. ”Soluţia nu va fi pur şi simplu să le spunem femeilor să facă exerciţii pentru muşchii planşeului pelvian, ci şi că mai multă mişcare şi reducerea timpului petrecut stând jos le pot ajuta, în special în cazul incontinenţei imperioase”, a subliniat Booth. Deşi este considerat de mulţi un subiect tabu, incontinenţa urinară este foarte frecventă, afectând una din trei femei adulte şi una din şase bărbaţi adulţi, notează Press Association.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?