Primarul Cristi Misăilă a premiat, ieri, agenții economici focșăneni care au participat la concursul celor mai frumoase vitrine și spații din incintă, de pe raza orașului. Premierea a avut loc la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” în prezența reprezentanților firmelor participante, a membrilor juriului care au evaluat vitrinele. Din juriu au făcut parte viceprimarul Ionuț Mersoiu, arhitectul George Păduraru, consilierul local Emanuel Gongu și profesorul Ștefan Dumitru de la Liceul de Artă. Primarul Cristi Misăilă i-a felicitat pe participanții la concurs și a anunțat că iarna viitoare acesta urmează să fie extins și pentru împodobirea locuințelor individuale. Prin modificarea regulamentului concursului se va permite acordarea premiilor pentru focșănenii care își împodobesc de sărbători apartamentele sau casele.
Premiile vor consta tot în scutiri de impozit pentru locuințele câștigătoare. „De Sărbători am dorit să aducem această atmosferă de bucurie pentru toți locuitorii municipiului dar și pentru vizitatori. Municipiul Focșani, prin amplasarea geografică, este un nod de legătură între Muntenia și Moldova, pe aici trec mulți călători și am vrut ca în această perioadă să avem un oraș frumos”, a spus primarul Cristi Misăilă. Acesta a precizat că urmează să fie propus și un concurs pentru cel mai frumos spațiu verde amenajat în municipiu. Proiectul de regulament pentru acest concurs urmează să fie pus în dezbatere publică, cu toate condițiile care vor trebui respectate de către participanți.
Au fost acordate câte trei premii pentru fiecare zonă și constau într-o sumă echivalentă cu un procent din impozitul aferent clădirii spațiului comercial, stabilit la nivelul anului următor desfășurării concursului, astfel:
– locul I – suma echivalentă cu impozitul aferent clădirii, în procent de 100%, dar nu mai mult de 10.000 lei,
– locul II – suma echivalentă cu impozitul aferent clădirii, în procent de 75%, dar nu mai mult de 7.500 lei
– locul III – suma echivalentă cu impozitul aferent clădirii, în procent de 50%, dar nu mai mult de 5.000 lei.
Zona 1 – Centru
Locul I – SC IAG PLUS COM SRL; Locul II – SC C&C ELISE MÎNDRU SRL; Locul III – SC ANNE SHOES SRL; – SC METEX SA;- SC ES ONE CLASSE CENTER SRL; – SC ONIX ELECTRIC SRL;- SC PAZZO PROINVEST SRL
Zona 2 – Obor
Locul I – SC KIMVADA SRL; Locul II – SC F&L LORD COM SRL; Locul III – SC TERRANUTZ SRL
Zona 3 – Est
Locul I – II MECA MIHAELA CRISTINA; Locul II – SC YESIDO SHOP SRL; Locul III – SC SILEPADIO GROUP SRL
Zona 4 – Vest
Locul I – SC ZEF SRL; Locul II – SC PRAIR SRL; Locul III – SC CERTIMPEX SRL;- SC AMALIA OPTIC SRL
Zona 5 – Sud
Locul I – Cabinet stomatologic DR. CUCU IULIANA.
Sursa foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă