În urma activităților specifice efectuate de către polițiștii din cadrul Secției 4 Adjud, respectiv 2 percheziții domiciliare pe raza comunei Tănăsoaia, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, au fost identificați doi minori, ambii în vârstă de 16 ani, domiciliați in comuna Tănăsoaia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt, comise în perioada 19 octombrie 2019-7 ianuarie a.c., pe raza localității Tănăsoaia.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că în seara zilei de 19/20 octombrie 2019, acestia ar fi sustras în scop de folosință un autoturism din care și-au însușit mai multe documente și bunuri, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimat la 2000 de lei. De asemenea, în perioada decembrie 2019 -februarie a.c., cei doi ar fi pătruns prin efracție în 3 locuințe de pe raza localității Tănăsoaia, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, dar și în incinta unui magazin, de unde ar fi sustras o sumă de bani și alimente.
În noapte de 06/07 ianuarie a.c., cei doi minori ar fi sustras dintr-un autoturism parcat pe raza localității Tănăsoaia, mai multe documente, valoarea prejudiciului fiind de 1000 de lei.
În cauză cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi minori, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pe o durată de 24 ore.
Conform IPJ Vrancea, în această după-amiază a fost dispusă, asupra celor doi minori, măsura controlului judiciar.
Comunicat IPJ Vrancea, 5 februarie 2020
imagine cu rol informativ, sursa: ziare.com