Elevii Liceului de Artă “Gheorghe Tattarescu” îmbină arta cu cititul în mijlocul preșcolarilor

0
206

În perioada 5 – 7 februarie 2020, Liceul de Artă “Gheorghe Tattarescu” Focșani va promova Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) în România în cadrul Grădinițelor din Municipiul Focșani. Evenimentul, aflat sub egida „Citim Împreună România” (CIR) se realizează la nivel global și este marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări. Dragostea de lectură și de cărți este unul dintre cele mai mari daruri pe care le poate primi orice copil, iar școala noastră iși propune sa îmbine cititul și desenul într-un cadru muzical în care să promoveze lectura și abilitățile artistice. Elevii Liceului de Artă le vor citi preșcolarilor povești pe un fundal muzical susținut de „micii artiști” de la secția Muzică, iar cei de la Secția Arte Plastice îi vor iniția în tainele picturii.

Așadar, vă invităm să primiți acest dar! Să oferim pentru cât mai mulţi copii șansa de a se îndrăgosti de lectură și de cărți prin intermediul interdisciplinarității. Să citim împreună cu cât mai mulți copii, să lecturăm în moduri cât atractive, să schimbăm lumea prin cultură!

La mulți ani, în avans, de Ziua Internațională a Cititului Împreună!

 

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here