Părinți vs părinte; părinte vs învățătoare; DGASPC și Poliția, sesizate în cazul unui conflict de la Colegiul Pedagogic din Focșani

0
5218

Mai mulți părinţi ai căror copii învaţă la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret“ Focşani au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea şi Poliţia Municipiului Focşani în legătură cu un părinte care ar hărţui-o pe învăţătoarea de la clasă, „provocând o stare de panică şi teamă atât în rândul celor mici, cât şi în rândul cadrelor didactice“, aşa cum se arată în sesizare. Părinții au trimis sesizarea și la Instituția Prefectului, nemulțumiți că prefectul Berbece a acuzat, fără să verifice informația, un „act de violență școlară”, care ar fi avut loc în cadrul Colegiului.

Bărbatul este acuzat de grupul de părinți că, în multe situații, era prezent pe holul școlii în fața clasei, „vorbind pe un ton foarte agresiv doamnelor învățătoare, încercând să-și impună propriile idei cu privire la desfășurarea procesului instructiv – educativ”. Ei sunt îngrijorați și pentru că acesta „susține faptul că ar deține clipuri video și fotografii înregistrate din proprie inițiativă, fără acordul nostru, filmate în școală, la restaurantul unde copiii noștri primesc o masă caldă, dar și pe timpul deplasării la această unitate”. În sesizare, părinții afirmă că o mămică a fost „agresată verbal, pe stradă, în fața copiilor, provocând o stare de panică și teamă atât în rândul celor mici cât și în rândul cadrelor didactice”.

Părinții spun că bărbatul „nu a binevoit să participe la nicio ședință cu părinții, convocată de cadrele didactice, pentru a lua la cunoștință subiectele discutate pe ordinea de zi și, eventual, să-și expună punctual problemele pe care le-a invocat în decursul timpului”. Unii copii, alături de profesori, au asistat înspăimântați la ultimul incident care a avut loc în școală, în data de 22.01.2020, unde a fost apelat serviciul de urgență 112, prin care s-a solicitat ajutorul unui echipaj de poliție, deoarece domnul (…) a produs panică în școală, urlând la personalul unității (…)”, se arată în sesizare.

Părinții spun că învățătoarea este hărțuită de bărbat și își exprimă susținerea față de aceasta, considerând că „își îndeplinește cu succes atribuțiile profesionale, respectând egalitatea de șanse și libera exprimare, îmbinând echilibrat exigența cu destinderea în procesul educațional aplicat copiilor, având ca motivație realul progres intelectual manifestat de copiii noștri”. Semnatarii sesizării se declară „profund îngrijorați de integritatea fizică și morală a copiilor noștri, a cadrelor didactice”, dar și pentru copiii bărbatului, care ar fi în pericol.

Nu au fost identificați factori de risc“

Purtătorul de cuvânt al D.G.A.S.P.C Vrancea, Adina Lăscan, ne-a spus că, în urma sesizării primite cu privire la situaţia tensionantă de la Colegiul Pedagogic din Focşani, o echipă din cadrul Serviciului de Intervenţie în Regim de Urgenţă a mers la domiciliul părintelui reclamat, cu scopul de a evalua situația copiilor și cauzele care au condus la această situație. „Vizita a fost efectuată inopinat, părintele permițând accesul echipei noastre, fiind cooperant pe parcursul evaluării. Ulterior evaluării nu au fost identificați factori de risc în ceea ce privește îngijirea și ocrotirea copiilor, aceștia beneficiind de condiții optime de trai și îngrijire. În ceea ce privește situația de conflict existentă între părinte și școală, trebuie să avem în vedere faptul că o relaționare defectuoasă a părintelui cu școala poate avea un impact negativ asupra stării psiho-emoționale și asupra personalității copiilor, motiv pentru care atât părintele, cât și cadrele didactice trebuie să identifice o soluție de mediere a acestui conflict, astfel încât să nu afecteze dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor.

Există în structura instituțiilor de învățământ organisme care pot interveni cu scopul de a asigura o bună desfășurare a actului pedagogic, identificând soluții aplicabile astfel încât comunicarea și colaborarea părinților cu școala să decurgă cu respectarea drepturilor copiilor și în interesul acestora. Având în vedere complexitatea cazului, acesta va rămâne în continuare în atenția noastră, cu respectarea tuturor prerogativelor legale, referind situația și celorlalte instituții abilitate în vederea monitorizării și soluționăriiׅ“, a precizat Adina Lăscan, purtător de cuvânt în cadrul D.G.A.S.P.C. Vrancea.

Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor vrânceni care efectuează cercetări. „Din cercetările efectuate de colegii mei, rezultă faptul că există o plângere penală depusă de doamna învăţătoare pe numele părintelui pentru hărţuire şi ameninţări. De asemenea, părintele a depus şi el o plângere pentru loviri şi alte violenţe, explicând faptul că unul dintre copiii lui a fost lovit de un băiat cu cotul, iar doamna învăţătoare nu a intervenit. În prezent, lucrarea penală referitoare la aspectele semnalate se află în desfăşurare urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs“, ne-a declarat agent principal de poliţie, Lidia Braşoveanu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.

Între timp, părintele se pare că şi-ar fi mutat copiii de la Colegiul Naţional Pedagogic la o altă şcoală din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here