Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO: „De Ziua lui Caragiale…teatru să fie la Liceul de Artă”

Caragiale, marele dramaturg, simbol al Culturii la Liceul de Artă

Dacă lunile anului ar putea vorbi, Ianuarie s-ar lăuda cu primul loc în calendar, dar mai ales ar contabiliza nașterea celor doi mari clasici ai literaturii române, prieteni nedespărțiți în timpul vieții, nemuritori după moarte: Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei românești și I.L.Caragiale – unul dintre cei mai importanți dramaturgi români.

În spiritul Culturii Naționale, elevii Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani au comemorat joi, 30 ianuarie 2020, împlinirea a 168 de ani de la nașterea lui I. L. Caragiale. Și dacă Mihai Eminescu a prevăzut că omul de geniu, simbolul omului superior „nu cunoaște moarte, iar numele lui scapă de noaptea uitării”, elevii coordonați de doamnele profesoare Tamara Popescu și Aurica Nedelcu au demonstrat că opera lui Caragiale are capacitatea de a stârni hazul și de a aduce zâmbetul pe buzelor tuturor celor ce își iau timp să-i descifreze tainele.

Astfel, în cadrul momentului dedicat marelui dramaturg, elevii au interpretat schițele „Five o’clock” și „Justiție”, operele vibrând cu sensibilitatea tuturor celor care au participat la activitate. „Lumea lui Caragiale, e minunată: e o lume absolut paradisiacă, fără griji și fără cine știe ce problematici (…). Caragiale, cel mai național scriitor, cel care a înțeles mai bine firea noastră, ne-a lăsat și acest aspect: românul care nu-și pierde cumpătul în fața crizei”, relata Mihai Ralea, în articolul intitulat „Lumea lui Caragiale”, publicat în „Adevărul literar și artistic”. Iată de ce elevii liceului au rezonat cu lumea lui Caragiale: pentru că astfel au învățat să trăiască plini de optimism viața și la bine și la greu.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?