Aproape nouă mii de TIR-uri tranzitează ZILNIC drumul național 2 / E 85

0
2163

Drumul național 2/ E 85 este tranzitat, zilnic, de circa 25 mii vehicule, din care aproape nouă mii sunt TIR-uri, a arătat inginerul Marian Paraschiv, ședul Secției de Drumuri Naționale Focșani. Traficul greu intens se vede în calitatea drumului național care prezintă fisuri, crăpături în diferite zone. Din fericire, datorită intervențiilor făcute de SDN Focșani, acest sector de drum european nu prezintă degradări care să pună în pericol siguranța circulației rutiere, respectiv gropi, găuri.

Cu totul alta este situația pe sectoarele de drumuri naționale 2N și 2R, între Mărtinești și Vintileasca. Aici sunt porțiuni unde SDN a intervenit cu circa două mii tone de asfalt pentru ca drumul să poate fi circulabil și să se poată face lucrări de deszăpezire. Drumul național, mai ales în zonele de pe Valea Râmnicului, a fost afectat în special de traficul greu cu material lemnos, care a degradat suprafața rutieră. La acest moment, pe acest sector sunt două soluții, fie se înlocuiește sistemul rutier existent, fie se realizează ranforsarea drumului, caz în care este nevoie de o hotărâre de guvern.

Situația drumurilor naționale din județ a fost prezentată în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de ieri unde a avut loc învestirea noului subprefect al județului, Claudia Serafimciuc. Învestirea a fost realizată de către secretarul de stat Gheorghe Sorescu, responsabil de relația cu instituțiile prefectului din țară. Acesta a arătat că în perioada următoare ar urma să fie numit și al doilea subprefect al județului, conform prevederilor Codului Administrativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here