Organizatorii galei Oscar adoptă meniuri vegetariene și fără sticle din plastic

0
35

Preparatele ce vor fi servite la evenimentele ocazionate de gala premiilor Oscar din acest an vor fi aproape în întregime vegetariene, au anunţat luni reprezentanţii Academiei de film americane (AMPAS), confirmând astfel o tendinţa remarcată deja în timpul celorlalte evenimente majore organizate în cadrul actualului sezon al premiilor decernate la Hollywood, informează Reuters.

Meniurile prezentate la banchetul anual al nominalizaţilor la Oscar, ce a avut loc luni seară, şi gustările ce vor fi servite înainte de ceremonia premiilor Academiei de film americane, programată pe 9 februarie la Los Angeles, vor fi bazate 100% pe ingrediente vegetale, a precizat AMPAS. Meniul de la Governors Ball, un eveniment organizat imediat după gala Oscar, va fi 70% vegetarian şi 30% bazat pe legume, peşte şi carne. Sticlele de apă îmbuteliată în plastic şi alte băuturi în ambalaje din plastic vor fi eliminate de la evenimentele ocazionate de gala Oscar, a precizat AMPAS într-un comunicat.

Academia americană a transmis în acelaşi comunicat că este „o organizaţie de povestitori din lumea întreagă”, ai cărei membri – în număr de aproximativ 8.000 şi care aleg prin vot câştigătorii premiilor Oscar – „datorează statutului lor de membru global un anumit angajament de a salva planeta”. Meniuri preparate exclusiv pe bază de plante au fost oferite şi la gala Globurilor de Aur şi la Screen Actors Guild Awards, organizate la începutul lunii ianuarie, nominalizaţilor, reprezentanţilor studiourilor cinematografice şi invitaţilor.

Joaquin Phoenix, protagonistul filmului „Joker”, care este vegan, a sugerat această modificare pentru dineul oferit la Globurile de Aur, unde obişnuitele fripturi şi preparate din peşte au fost înlocuite în acest an cu risotto cu ciuperci şi scoici şi stridii umplute cu piure de ciuperci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here