Brăila: Bătrână omorâtă cu toporul în casă; autorul ar fi un vecin bolnav psihic

0
1361

O bătrână de 72 de ani din Brăila a fost găsită decedată, marţi, în casă, cu numeroase leziuni în zona capului, produse cel mai probabil de un topor cu care ar fi fost lovită de un vecin bolnav psihic. „În această dimineaţă (marţi dimineaţă), în jurul orei 9,00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că pe str. Victor Vâlcovici, din municipiu, un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice se comportă agresiv pe stradă. În urma verificărilor efectuate într-o locuinţă situată pe aceeaşi stradă, a fost găsit cadavrul unei bătrâne, în vârstă de 72 de ani. Corpul prezenta urme de violenţă, fiind transportat la SML în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii l-au identificat şi depistat pe bărbat, pe o stradă din apropiere, fiind condus la sediul poliţiei, unde se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan. Potrivit declaraţiilor vecinilor, un trecător a sunat la 112 şi a anunţat că un bărbat cu tulburări de comportament umblă pe stradă cu un topor şi loveşte în porţile oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here