Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Regatul Unit lansează în circulaţie noua monedă de 50 de pence cu ocazia Brexitului

Regatul Unit a dezvăluit duminică noua monedă de 50 de pence, concepută pentru a marca ieşirea ţării din Uniunea Europeană, ea fiind inscripţionată cu mesajul ”Pace, prosperitate şi prietenie cu toate naţiunile” şi cu data Brexitului, 31 ianuarie 2020, transmite Reuters. Circa trei milioane de monede vor fi distribuite începând de vineri, 31 ianuarie, de bănci, oficii poştale şi centre comerciale, alte şapte milioane urmând să fie puse în circulaţie mai târziu în cursul acestui an. ”Retragerea din Uniunea Europeană este un punct de cotitură în istoria noastră şi această monedă marchează începutul acestui nou capitol”, a declarat ministrul britanic de finanţe Sajid Javid.

Ministerul britanic de Finanţe stabilise iniţial ca noua monedă de 50 de pence să fie inscripţionată cu 29 martie 2019, data iniţială la care fusese prevăzut Brexitul înainte ca disputele dintre susţinătorii şi adversarii ieşirii din UE să conducă la amânarea acestuia. Decizia ministerului a fost apoi ca moneda să fie inscripţionată cu 31 octombrie 2019, noua dată a Brexitului, iar circa un milion de monede erau deja realizate până la acea dată. Dar aceleaşi dispute au condus la încă o amânare a ieşirii din UE, astfel că acele monede au fost topite. În final victoria taberei conservatoare pro-Brexit a premierului Boris Johnson la alegerile anticipate din decembrie nu a mai permis nicio altă amânare, astfel că pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit părăseşte blocul comunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?