Unirea Principatelor Române, marcată cu manifestări ample la Odobești

0
71

Casa de Cultură „C. C. Giurescu” și Primăria Orașului Odobești organizează azi, 24 ianuarie a.c., aniversarea Unirii Principatelor, momentul fondator al formării statului român modern, care a avut loc pe 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a colonelului Al. Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Manifestarea se va desfășura în parteneriat cu Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu”, Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară din localitate, Primăriile Vârteșcoiu, Broșteni, Mera, Reghiu, Andreiașu de Jos și instituțiile de învățâmânt de pe Valea Milcovului. Evenimentul va începe la ora 10:45 cu primirea invitaților din localitățile vecine în „Bariera Vârtișcoi”, la intrarea în Odobești, în fața Sălii de Sport și va continua la ora 11, cu manifestarea solemnă din Centrul Civic al Orașului.

Muzica Militară a Garnizoanei Focșani, dirijată de Lt. Bogdan Ciuraru va interpreta nemuritoarea Horă a Unirii și va susține un recital extraordinar de muzică specifică evenimentului, iar o trupă de teatru a Liceului Teoretic, sub îndrumarea prof. de istorie Constanța Giurcan va juca o scenetă istorică.

Modificările survenite în program (ora și locul desfășurării) au fost cauzate de organizatorii evenimentului de la Focșani, fiind nevoiți să ne adaptăm programului celor din orașul reședință de județ pentru ca Muzica Militară să poată participa la momentul festiv de la Odobești, motiv pentru care vă cerem scuze.

Vă așteptăm dragi cetățeni de pe cele două maluri ale Milcovului să participați de la ora 11.00 la aniversarea Unirii de la 24 ianuarie 1859, începutul procesului de unificare a teritoriilor românești, proces desăvârșit la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here