Prefectul liberal face invitații în numele Garnizoanei Focșani, doar că MApN nu e de acord! Casa Corpului Didactic mobilizează elevii la cererea prefectului

0
3747

Liberalii au transformat manifestările pentru celebrarea zilei de 24 Ianuarie într-un spectacol politic, în care se folosesc de instituții ale statului. Deși celebrarea momentului de la 24 ianuarie a fost în fiecare an un rezultat al acțiunilor comune ale administrațiilor locale și cele guvernamentale, liberalii au vrut să confiște acest moment. Într-o postare pe pagina de facebook a Instituției Prefectului, prefectul PNL Gheorghiță Berbece adresează o invitație la manifestările organizate în Piața Unirii din Focșani, la ORA 13.00, ÎN NUMELE Garnizoanei Focșani. Doar că într-un comunicat remis ieri presei, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale (MApN) arată că „la Focşani, de la ora 11.00, în Piaţa Unirii, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă organizată de către Brigada 282 Blindată ”Unirea Principatelor”, precum şi un moment artistic evocator.”.

Mai mult, prefectul Berbece arată și o lipsă totală de respect față de Municipiul Focșani, Oraș al Unirii, pe care îl caracterizează ca fiind un ”târgușor”, care devine un oraș important, după ce este vizitat de celebrul fruntaș liberal Ion Brătianu. Dacă la aniversarea a 161 ani de la Unirea Principatelor Române, prefectul PNL alege să vorbească despre Focșani ca despre un târgușor care a devenit important doar pentru că a fost vizitat de Ion Brătianu, înseamnă că Berbece nu înțelege nimic din istoria acestor locuri.

Inițial, prefectul liberal a transmis o adresă către Consiliul Județean și Primăria Focșani prin care susținea că Prefectura Vrancea organizează manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române. Practic, prefectul liberal a hotărât excluderea autorităților locale de la organizarea evenimentelor de astăzi. Doar că, ignoranți și lipsiți de experiență administrativă, liberalii au transformat o sărbătoare a Focșaniului într-un simulacru de eveniment.

Prefectura s-a făcut preș în fața șefilor din PNL și a modificat ora anunțată inițial pentru derularea evenimentelor în Piața Unirii. Dacă la început era anunțată ora 11, ulterior evenimentul a fost anunțat pentru ora 13. Motivul ? Tot la ora 11, liberalii urmează să participe la lansarea unei cărți despre fostul lider PNL, Nicolae Săveanu și nu pot veni în Piața Unirii.

Apoi a urmat mobilizarea liceelor pentru ca profesorii să aducă elevii în Piața Unirii la discursurile oficialilor PNL. Doar că șefii de la Prefectură au fost trași de mânecă de jandarmi, care i-au atenționat că trebuie respectate niște legi în această țară și trebuie să existe un organizator pentru evenimente. În aceste condiții, a fost găsită soluția Casa Corpului Didactic (CCD) „Simion Mehedinți” din Focșani, o instituție care se ocupă de formarea cadrelor didactice din județ.

Într-o adresă semnată de prefectul liberal și adresată CCD, Berbece solicită Casei Corpului Didactic nici mai mult nici mai puțin decât ca, în cadrul evenimentelor organizate de Ziua Unirii Principatelor, să includă manifestările organizate de Garnizoana Focșani! Aceasta în condițiile în care, conform Ordinului Ministerului Apărării Naționale, nr. M.63 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului onorurilor și ceremoniilor militare, doar Garnizoana municipiului organizează ceremonii cu ocazia Zilei Unirii. În conformitate cu „Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne”, Instituția Prefectului are doar calitatea de participant la festivitățile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii de către Garnizoană. Conform acestui regulament, Ministerul Afacerilor Interne organizează festivități doar cu ocazia sărbătoririi următoarelor zile: Ziua veteranilor de război din Ministerul Afacerilor Interne, Ziua drapelului național, Ziua imnului național al României și Ziua NATO.

Directoarea CCD nu răspunde după program

Conducerea Casei Corpului Didactic s-a conformat totuși cererii prefectului PNL și a anunțat Primăria Focșani că organizează adunarea publică din Piața Unirii, în parteneriat cu Prefectura. Conform surselor oficiale, conducerea Casei Corpului Didactic a făcut cererea la solicitarea Prefecturii. Așadar, Instituția Prefectului nu-și asumă organizarea evenimentelor din Piața Unirii. Adică prefectul a mințit în hârtiile trimise către Consiliul Județean și Primăria Focșani. Mai mult, Casa Corpului Didactic nu este serviciu public deconcentrat, instituția neavând nici măcar calitatea de invitat permanent în cadrul Colegiului Prefectural Vrancea. Solicitarea prefectului către CCD reprezintă practic un abuz de putere și, cel mai probabil, a fost formulată pentru a se putea efectua o serie de cheltuieli prilejuite de simulacrul de eveniment pe care prefectul îl clamează în numele Garnizoanei Focșani. La rândul său, directoarea Casei Corpului Didactic ”Simion Mehedinți” Vrancea a dat curs solicitării Instituției Prefectului, practic fără nici un fel de temei legal.

Am încercat să aflăm mai multe detalii de la șefa Casei Corpului Didactic, Livia Proca Marcu, pusă pe funcție de liberali în noiembrie 2019. Aceasta a fost amabilă până când am întrebat-o despre manifestările care vor avea loc în Piața Unirii și pe care instituția pe care o conduce se presupune că le organizează. Dintr-odată, Livia Proca Marcu a fost deranjată că o sunăm pe telefonul personal, după terminarea programului de lucru. Ca și cum programul unei manifestări dedicate zilei de 24 Ianuarie ar fi secret de stat, directoarea Casei Corpului Didactic ne-a spus că vor avea loc acțiunile conform parteneriatului cu Prefectura. Ce nu a lămurit directorul CCD este faptul că în programul instituției pe care o conduce nu figurau activități pentru 24 ianuarie. Singura activitate era programată pentru 23 ianuarie, cu începere de la ora 10, intitulată „Vrancea-Focșani.1859-2020”.

Pe de altă parte, reprezentanții Prefecturii spun că este o colaborare cu Casa Corpului Didactic pentru organizarea evenimentelor din Piața Unirii. „Au fost mai multe solicitări din partea liceelor care doreau să vină în Piața Unirii, de la colegiile Cuza, Unirea. Datorită numărului mare de elevi, cei de la Jandarmerie au cerut să fie un organizator. Este o colaborare instituțională cu Casa Corpului Didactic și s-a luat această decizie”, a spus Adrian Crețu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

Senatorul Liviu Pop: Fără bază legală, vorbim despre abuz în serviciu

Senatorul Liviu Pop, fost ministrul al Educației, ne-a spus că Ordinul de ministru Nr. 5554 din 7 octombrie 2011, semnat de fostul ministru Daniel Funeriu, stabilește Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei Corpului Didactic, iar conform acestui ordin, CCD nu are atribuțiile de organizare a unor manifestări de Ziua Unirii Principatelor. „Îl rog pe domnul prefect să-mi spună în baza cărui articol sau aliniat din Ordinul de ministru Nr. 5554 din 7 octombrie 2011, a delegat Casei Corpului Didactic atribuțiile de organizare. Dacă nu are această bază legală, atunci este vorba despre abuz în serviciu, infracțiune prevăzută în Codul Penal”, ne-a spus senatorul Liviu Pop. Acesta a precizat că CCD nu are, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare, atribuțiile pe care și le asumă în baza solicitării prefectului de Vrancea.

Fiind vorba despre o instituție publică, solicităm Casei Corpului Didactic ”Simion Mehedinți” transparentizarea tuturor cheltuielilor efectuate în vederea organizării evenimentelor prilejuite de Unirea Principatelor Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here