Satu Mare: Câștigătorul ”malle moto” de la Dakar 2020, Emanuel Gyenes, primit cu aplauze și tort la locul de muncă

0
29

Bikerul Emanuel Gyenes, câştigătorul clasei „malle moto” de la Raliul raid Dakar 2020 (piloţii fără asistenţă tehnică), a fost primit miercuri de colegii de muncă din municipiul Satu Mare în aplauze, şi cu tort, el spunând că a reuşit în acest an exact ceea ce şi-a propus. „A fost un Dakar foarte reuşit pentru mine, exact aşa cum mi l-am imaginat când am plecat. Chiar nu am avut nicio problemă tehnică foarte gravă care să-mi ia mult să o remediez şi să repar motocicleta. În primele zile nu am mers foarte tare, erau zone foarte periculoase, era foarte multă piatră şi unde simţeam eu că era zonă periculoasă să cazi, chiar am redus viteza destul de mult, mergeam la sigur fără să îmi asum riscuri mari. N-am avut căzături multe şi nici nu au fost mari, pot să zic că a fost un Dakar la sigur”, a declarat Emanuel Gyenes.

El a spus că a avut două probleme cu motocicleta, una la toba de eşapament şi o pierdere de ulei, dar a reuşit să le rezolve pe ambele, fără să piardă mult timp. „În Arabia Saudită traseul este foarte bun. Ceea ce nu mi-a plăcut mie şi i-a dezamăgit şi pe ceilalţi concurenţi a fost că cei din Arabia Saudită parcă nu prea sunt curioşi de sport, nu au fost spectatori. Noi încercam să îi comparăm cu cei din America de Sud, care se ştie că sunt iubitori ai sportului, nu contează ce sport, orice le place. Aici a fost chiar contrariul, nici la start, nici la finiş nu au fost spectatori, m-am simţit de parcă aş fi la un concurs oarecare, care nu este mediatizat. Temperaturile sunt mult mai bune în Arabia Saudită, deşi dimineaţa era frig, când intram în zona specială erau 20 de grade şi o temperatură perfectă, poţi să faci sute de kilometri, decât să stai în 49 de grade cum e în America de Sud, unde e foarte cald”, a mai spus motociclistul.

Sătmăreanul Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat pe 29 la general, şi a câştigat clasa ”malle moto”. El a fost la cea de-a zeceaa participare la Dakar, având în plan participarea şi la ediţia din anul 2021.

Sursa foto: cugetliber.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here